Epidemia covid-19 a continuat să avanseze săptămâna trecută în Regatul Unit, arată un studiu realizat de către Oficiul Naţional britanic de Statistică (ONS) şi publicat vineri, care contrazice o scădere a bilanţului zilnic, raportată de către serviciile britanice de sănătate, relatează AFP, potrivit agerpres.
În săptămâna care s-a încheiat la 24 iulie, numărul cazurilor a continuat să crească în Regatul Unit – cu excepţia Scoţiei, unde procentul persoanelor testate pozitiv covid-19 a scăzut -, arată ONS, care evocă însă o posibilă încetinire a epidemiei în Anglia.
Citește și : Fostul cardinal american Theodore McCarrick, inculpat pentru agresiune sexuală asupra unui adolescent
ONS, care se bazează pe un eşantion al populaţiei, estimează că 856.200 de persoane au fost infectate săptămâna aceasta în Anglia – adică una din 65, şi anume aceeaşi proporţie ca în Irlanda de Nord.
În Scoţia, s-a infectat o persoană din 110, iar în Ţara Galilor una din 160.
CONTRAST
Aceste date contrazic bilanţuriLE zilnice care i-au lăsat perplecşi atât pe unii cercetărtori, cât şi Guvernul, într-o perioadă în care are loc sfârşitul restricţiilor sanitare în Anglia, în paralel cu începutul vacanţei şcolare.
În urma unei ”explozii” a epidemiei – de la începutul verii -, din cauza variantei indiene (delta) a SARS-CoV-2, extrem de contagioasă, Regatul Unit a înregistrat recent până la 60.000 de cazuri noi pe zi.
Citește și : Comisia Europeană cere statelor UE să ajute Lituania în gestionarea valului de mii de migranţi ilegali din Belarus
Însă bilanţurile zilnice ale noilor contaminări au scăzut o vreme, după care au început să crească din nou, în ultimele zile.
Spitalizările cresc – aproximativ 6.300 în ultimele şapte zile, o creştere de 21% -, dar şi morţile – 499 de decese în ultima săptămână, o creştere cu 29%, la un total de peste 129.000 de morţi, unul dintre cele mai grave blanţuri în Europa.











