StiripesurseDiasporaO anchetă publică dezvăluie 'lacunele grave' ale serviciului de securitate la...

O anchetă publică dezvăluie ‘lacunele grave’ ale serviciului de securitate la atacul de la Manchester Arena

Publicat:

O anchetă publică britanică a atras joi atenţia asupra “lacunelor grave” ale serviciului de securitate de la Manchester Arena, unde un atac jihadist comis în 2017 s-a soldat cu 22 de morţi, spunând că autorul atacului ar fi trebuit identificat mai devreme, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Pe 22 mai 2017, un britanic de 22 de ani de origine libiană, Salman Abedi, a detonat o bombă la ieşirea din sala de concerte, după un spectacol al vedetei pop Ariana Grande, provocând moartea a şapte copii şi cincisprezece adulţi şi rănirea altor o sută de persoane.

Citește și : SUA vor continua consolidarea relaţiilor cu Taiwanul

“Salman Abedi ar fi trebuit identificat pe 22 mai 2017 ca o ameninţare de către responsabilii serviciului de securitate de la Manchester Arena şi o intervenţie rapidă ar fi trebuit întreprinsă”, a concluzionat în raportul său preşedintele comisiei de anchetă, John Saunders.

“Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, Salman Abedi şi-ar fi detonat, fără îndoială, dispozitivul exploziv, însă este foarte probabil ca numărul morţilor şi cel al răniţilor să fi fost mai redus”, a spus Saunders.


Ancheta publică arată în special către operatorul SMG al Manchester Arena, furnizorul său de securitate Showsec şi poliţia britanică a transporturilor, care patrula în zona adiacentă a gării Manchester Victoria.

Potrivit comisiei de anchetă, cele trei agenţii sunt “în primul rând responsabile” pentru “o serie de ocazii ratate” de a-l aresta pe autorului atacului, spunând că ar fi trebuit “să prevină sau să minimizeze impactul devastator al atacului, dar nu au reuşit”.

Un ofiţer al poliţiei britanice a transporturilor ar fi trebuit să fie prezent la sfârşitul spectacolului în foaierul Manchester Arena, unde a explodat bomba, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Un agent de securitate al Showsec, în vârstă de 18 ani la acea vreme, a declarat, de asemenea, comisiei de anchetă că a avut un “presentiment rău” când l-a văzut pe Abedi cu cinci minute înainte de atac, dar că nu l-a abordat de teamă să nu fie acuzat de rasism. Cu toate acestea, el a încercat să apeleze camera de control, însă nu a reuşit.

Citește și : Comisia Europeană se aşteaptă ca Johnson&Johnson să întârzie livrarea vaccinurilor în UE

De asemenea, o persoană din public a semnalat atacatorul serviciului de securitate cu aproximativ 15 minute înainte de explozie.

Fratele lui Salman Abedi, Hashem, a fost condamnat la închisoare pe viaţă anul trecut pentru că a jucat un “rol cheie” în atentat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.