StiripesurseExterneO barcă plină cu migranți s-a răsturnat în Canare! Trei oameni...

O barcă plină cu migranți s-a răsturnat în Canare! Trei oameni au murit și alți cinci sunt dați dispăruți

Publicat:

Cel puţin trei persoane, între care o femeie însărcinată, şi-au pierdut viaţa şi cinci au fost date dispărute după naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi în largul insulei Lanzarote, în arhipelagul Canare, au anunţat vineri serviciile de salvare locale, citate de AFP, potrivit agerpres.

“Trei persoane au murit, între care două femei, dintre care una credem că era însărcinată”, a declarat Enrique Espinosa, şeful serviciului de salvare din Lanzarote.

Citește și: UE adaugă o nouă afecțiune sanguină foarte rară pe lista efectelor secundare provocate de vaccinul AstraZeneca

“Credem că 49 de persoane se aflau la bord. Am recuperat 44: 41 de persoane în viaţă şi trei decedate. Căutăm alte cinci persoane: un minor şi patru bărbaţi”, a detaliat el.

Ambarcaţiunea s-a răsturnat în apropierea unui port din nordul insulei, într-o zonă de coastă stâncoasă deosebit de periculoasă, iar oamenii care se aflau în port au sărit în apă pentru a-i ajuta pe migranţi, a adăugat acesta.


Sosirile ambarcaţiunilor cu migranţi în Canare din Africa, o traversare în special periculoasă din cauza curenţilor puternici, s-au înmulţit de la sfârşitul anului 2019, ceea ce a dus la înmulţirea patrulărilor în Mediterana.

În 2020, 23.023 de migranţi au ajuns în arhipelagul spaniol, de opt ori mai mult decât cu un an înainte, potrivit Ministerului de Interne.

Citește și: Biden a prins curaj după întâlnirea cu Putin și vrea acum să se vadă și cu președintele chinez

În acelaşi timp, cel puţin 1.851 de persoane şi-au pierdut viaţa în 2020 încercând să ajungă în Canare, potrivit organizaţiei neguvernamentale Caminando Fronteras, care monitorizează afluxul de migranţi.

Din Africa, traversarea pe mare este de cel puţin 100 km, iar curenţii, precum şi starea ambarcaţiunilor şi supraîncărcarea lor provoacă numeroase tragedii umane.

La sfârşitul lunii aprilie, o ambarcaţiune improvizată care se îndrepta spre Canare a fost găsită cu cadavrele a 24 de migranţi la bord.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.