StiripesurseDiasporaO britanică s-a infectat cu febră dengue în Franţa

O britanică s-a infectat cu febră dengue în Franţa

Publicat:

Febra dengue devine din ce în ce mai răspândită în Europa pe fondul schimbărilor climatice, au avertizat cercetătorii după ce o femeie din Marea Britanie s-a infectat în timpul vacanţei în sudul Franţei, relatează vineri DPA/PA Media.

O femeie de 44 de ani, al cărei nume nu a fost făcut public, s-a infectat cu febra dengue în timpul unei călătorii la Nisa, în sudul Franţei, în septembrie 2022.

Ea a prezentat febră, dureri de cap, dureri musculare şi o erupţie cutanată timp de trei zile, însă nu a necesitat tratament medical suplimentar.

Diagnosticul a fost stabilit de Laboratorul pentru Agenţi Patogeni Rari Importaţi (RIPL) din Marea Britanie, după ce femeia s-a adresat unui serviciu de urgenţă la întoarcerea în ţara sa iar medicii au trimis de urgenţă un eşantion pentru analize.

“Această persoană a fost parte a unui focar de peste 30 de cazuri transmise la nivel local în sudul Franţei în 2022, ceea ce evidenţiază epidemiologia în schimbare rapidă a dengue”, a declarat doctorul Owain Donnelly de la Spitalul de Boli Tropicale din Londra.


“Odată cu schimbările climatice, în special cu temperaturile mai ridicate şi precipitaţiile mai abundente, şi creşterea comerţului şi turismului la nivel mondial, s-ar putea să vedem în mai multe zone din Europa combinaţia potrivită de factori pentru focare de dengue. Mecanismele de supraveghere şi raportare sunt importante pentru a ne asigura că avem o înţelegere exactă a răspândirii dengue”, a adăugat medicul.

Femeia revenise din sudul Franţei cu o zi înainte de apariţia simptomelor şi nu a călătorit în alte state. Familia cu care a locuit în Franţa a prezentat simptome similare.

Febra dengue se răspândeşte prin muşcătura ţânţarilor infectaţi cu virusul dengue, de obicei în regiunile tropicale din Asia, America de Sud şi Asia.

Cu toate acestea, schimbările climatice au contribuit la prezenţa crescută în Europa de Sud a ţânţarului tigru asiatic, purtător al virusului.

Cele mai multe cazuri depistate în Regatul Unit au fost diagnosticate la persoane care au vizitat recent aceste regiuni.

Boala are simptome asemănătoare gripei, însă se estimează că 75% dintre cazuri sunt asimptomatice şi pot trece nedepistate.

În cazurile grave, 1-5% dintre pacienţi dezvoltă febră dengue potenţial fatală sau febră hemoragică dengue.

Cazul a fost prezentat de doctorul Owain Donnelly în contextul Congresului European de Microbiologie clinică şi boli infecţioase care se desfăşoară între 15 şi 18 aprilie la Copenhaga, Danemarca.

Din iunie până în septembrie 2022, Agenţia Regională de Sănătate (ARS) din Franţa a raportat trei focare separate de transmitere a virusului dengue pe teritoriul naţional, fără ca pacienţii să fi călătorit în străinătate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.