StiripesurseȘtirile zileiO delegaţie a Parlamentului European a sosit în Taiwan

O delegaţie a Parlamentului European a sosit în Taiwan

Publicat:

O delegaţie a Parlamentului European a sosit miercuri în Taiwan, ca parte a unui efort de a stabili legături mai strânse cu insula şi în ciuda avertismentelor din partea Chinei, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Grupul de şapte membri condus de europarlamentarul francez Raphael Glucksmann se va întâlni cu preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen şi cu alţi înalţi responsabili în timpul acestei vizite de trei zile, a declarat Ministerul de Externe al insulei, descriindu-l drept prima delegaţie “oficială” a Parlamentului European.

Citește și: Munca de la distanţă cucereşte lumea bogată – Black News

“Aşteptăm cu nerăbdare discuţii fructuoase privind apărarea democraţiei, a libertăţii, statului de drept şi a respectării drepturilor omului cu partenerii noştri europeni care au aceleaşi opinii”, a adăugat ministerul într-un comunicat.

Glucksmann, un critic virulent al Chinei, face parte dintre cei cinci parlamentari sancţionaţi de Beijing în martie.


“Nici ameninţările şi nici sancţiunile nu mă vor impresiona. Niciodată. Şi voi continua mereu să fiu alături de cei care luptă pentru democraţie şi drepturile omului. Aşa că iată: mă duc în Taiwan”, a scris el pe Twitter.

Misiunea chineză de la Bruxelles a avertizat deja că o vizită a deputaţilor europeni în Taiwan “ar submina interesele fundamentale ale Chinei şi ar compromite dezvoltarea sănătoasă a relaţiilor China-UE”.

Beijingul a reacţionat puternic luna trecută la vizita unui grup de senatori francezi în Taiwan şi la cele ale ministrului de externe taiwanez, Joseph Wu, în Slovacia şi Republica Cehă.

Citeşte şi: Eric Adams este noul primar al New York-ului – Black News

Comunicarea oficială cu Taipei a fost întreruptă de la alegerea preşedintei Taiwanului Tsai Ing-wen în 2016, Beijingul intensificând presiunea economică, diplomatică şi militară asupra teritoriului.

Recent, avioanele militare chineze şi-au intensificat incursiunile în zona de identificare a apărării aeriene (Adiz) a insulei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.