StiripesurseExterneO delegaţie a Parlamentului European efectuează o vizită în Slovenia

O delegaţie a Parlamentului European efectuează o vizită în Slovenia

Publicat:

O delegaţie a Parlamentului European efectuează începând de miercuri după-amiază o vizită în Slovenia pentru a face o evaluare a situaţiei statului de drept, libertăţii presei şi luptei contra corupţiei în această ţară, care în prezent deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, informează un comunicat postat marţi pe site-ul legislativului european, potrivit agerpres.

Delegaţia, formată din şapte membri ai comisiei de libertăţi civile şi unul din comisia de control bugetar ale PE, va avea întrevederi cu premierul sloven Janez Jansa, cu procurorul general Mirjam Kline, cu comisarul naţional pentru protecţia datelor Mojca Prelesnik, cu şeful comisiei pentru prevenirea corupţiei Robert Sumi, cu Avocatul Poporului Peter Svetina, cu parlamentari de la putere şi din opoziţie, precum şi cu reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai asociaţiilor jurnaliştilor.

Citeşte şi: GREŞIT din nou: 50 de ani de predicții ECO-apocaliptice eșuate – Black News

În timpul vizitei, care se va încheia vineri după-amiaza cu o conferinţă de presă găzduită de Casa Europei din Ljubljana, eurodeputaţii urmează să abordeze probleme legate de valorile UE, printre care libertatea presei şi eforturile anticorupţie, dar şi aspecte ca nominalizarea procurorilor delegaţi din Slovenia la Biroul Procurorului Public European, instituţie condusă de Laura Codruţa Kovesi.

Citeşte şi: ATAC ARMAT într-un oficiu poştal din SUA! Trei oameni au murit! – Black News


Delegaţia PE, condusă de eurodeputata olandeză Sophie In?t Veld (Renew), îi include pe Romana Tomc (Partidul Popular European), Cyrus Engerer (S&D), Tineke Strik (Verzi), Nicolaus Fest (Identitate şi Democraţie), Assita Kanko (Conservatorii şi Reformiştii Europeni), Konstantinos Arvanitis (grupul Stângii) şi Mikulas Peksa (Verzi).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.