StiripesurseȘtirile zileiO delegaţie parlamentară franceză a sosit în Taiwan

O delegaţie parlamentară franceză a sosit în Taiwan

Publicat:

O delegaţie de parlamentari francezi a sosit miercuri la Taipei, în prima vizită a unor reprezentanţi ai unui legislativ dintr-o mare ţară europeană după controversata deplasare a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, Nancy Pelosi, în Taiwan luna trecută, relatează dpă, potrivit agerpres.

Delegaţia franceză transpartinică, condusă de senatorul Cyril Pellevat, vicepreşedintele comisiei pentru afaceri europene, se află la Taipei pentru o vizită oficială de şase zile la invitaţia guvernului taiwanez. Acesta este al patrulea grup de parlamentari francezi care a sosit în Taiwan în ultimele 12 luni.

Citește și : Letonia intenţionează să reintroducă serviciul militar obligatoriu

‘Vizita demonstrează pe deplin bunele relaţii de prietenie între Taiwan şi Franţa’, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Taipei, Joanne Ou, pentru dpa.

Delegaţia are programate întâlniri cu vicepreşedintele Lai Ching-te, cu preşedintele parlamentului, You Si-kun, şi cu alţi oficiali de rang înalt, pentru discuţii pe teme precum securitatea regională, inovaţia tehnologică şi întărirea lanţurilor de aprovizionare industrială.


În replică la vizita lui Pelosi de la începutul lunii august, China a desfăşurat manevre pe scară largă în jurul Taiwanului, urmate de o nouă serie de exerciţii militare.

La 12 august, Beijingul a sancţionat-o pe Agne Vaiciukeviciute, ministru adjunct al transporturilor al Lituaniei, pentru vizita întreprinsă în Taiwan în scopul creşterii cooperării economice.

Citește și: Belgia a identificat 726 de cazuri confirmate de variola maimuţei de la începutul epidemiei

Marţi, preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a afirmat că situaţia continuă să fie tensionată şi că se menţin ameninţările chineze, precum incursiuni ale unor avioane militare, campanii de dezinformare, drone şi alte tactici de zonă gri.

Taiwanul are o guvernare independentă din 1949, dar China consideră insula drept parte a teritoriului său şi se opune oricărei forme de contacte oficiale între Taiwan şi alte ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.