O fetiță româncă în vârstă de numai 11 ani a murit în Spania

Publicat:

Două fetițe din România au căzut miercuri în apele lacului Trasona din nordul Spaniei, în timp ce participau la o petrecere, iar una dintre victime, în vârstă de 11 ani, a murit sâmbătă pe patul de spital, în timp ce a două este în continuare în stare gravă, informează publicația La Vanguardia, scrie mediafax.

Incidentul s-a petrecut miercuri seară în zona de agrement ​​Los Gavitos din Corvera, provincia Asturia.


Cele două fetițe, în vârstă de 10 și 11 ani, care participau alături de familiile lor la sărbătorirea zilei de naștere a uneia dintre ele, s-au apropiat de apă și una dintre ele a alunecat și a căzut în lac. Cea de-a doua a încercat să o scoată din apă pe prietenea ei, însă a căzut la rândul ei în lac.

Citește și : Administrația de la Teheran va crește concentrația uraniului îmbogățit peste limita permisă în Acordul Nuclear

Cele două victime au fost scoase din apă de un pensionar, fost membru al forței spaniole de jandarmerie, Guardia Civil, care practica canotajul pe lac.

Victimele au fost transportate de urgență la Spitalul Universitar Central din Asturia (HUCA), unde fetița de 11 ani a decedat trei zile mai târziu.

Cea de-a doua victimă este în continuare la terapie intensivă, în stare gravă.

Cele două fetițe sunt de naționalitate română și locuiesc în Spania, una la Oviedo, cealaltă la Pravia.

Citește și : Cel puţin 14 morţi şi 140 de răniţi în urma unui atentat în provincia afgană Ghazni

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.