StiripesurseCultură și MediaDiverseO limbă vorbită de aproape 350.000 de oameni, în pericol de...

O limbă vorbită de aproape 350.000 de oameni, în pericol de dispariție din cauza inteligenței artificiale

Publicat:

Un scriitor și un fost prim-ministru avertizează că limba țării în fruntea căreia a fost timp de șapte ani ar putea dispărea în doar o generație din cauza ascensiunii fulminante a inteligenței artificiale și a dominanței limbii engleze, potrivit The Guardian.

Islanda trece printr-o schimbare „radicală” în ceea ce privește utilizarea limbii, a afirmat Katrín Jakobsdóttir, care a demisionat din funcția de prim-ministru anul trecut pentru a candida la președinție după șapte ani în funcție, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

„Multe limbi dispar, iar odată cu ele se pierd multe valori, multe gânduri umane”, a spus ea, înainte de a participa la festivalul de ficțiune polițistă Iceland Noir din Reykjavík. Islandeza are doar aproximativ 350.000 de vorbitori și se numără printre limbile cel mai puțin modificate din lume.

„Având această limbă vorbită de atât de puțini oameni, simt că avem o responsabilitate enormă de a o păstra. Personal, nu cred că facem suficient în acest sens”, a mai declarat fostul prim-ministru. Ea mai spune tinerii din Islanda „sunt complet înconjurați de materiale în limba engleză, pe rețelele sociale și în alte medii”.


„Suntem la doar o generație distanță de a pierde această limbă”

Islanda a fost „destul de proactivă” în promovarea utilizării IA în limba islandeză, remarcă Katrín, dar aceste „oportunități uimitoare” pe care AI le-ar putea oferi reprezintă provocări enorme pentru autori și pentru industria creativă în ansamblu.

„Poate că avem nevoie de o mișcare mai puternică în acest moment pentru a discuta despre motivele pentru care vrem să păstrăm limba. Acesta este într-adevăr un subiect important despre care ar trebui să discutăm aici, în Islanda”, a spus ea, adăugând că „soarta unei națiuni” ar putea fi decisă de modul în care aceasta tratează limba sa, deoarece limba modelează modul de gândire al oamenilor.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

La rândul său, scriitorul Ragnar Jónasson, autorul alături de care Katrín și-a lansat cel de-al doilea roman polițist, a fost de acord că limba se află într-un pericol grav. Tinerii „citesc mai mult în engleză, își obțin informațiile de pe internet, de pe telefoanele lor, iar copiii din Islanda chiar conversează uneori între ei în engleză.”

„Suntem la doar o generație distanță de a pierde această limbă din cauza tuturor acestor schimbări enorme”, a mai spus scriitorul.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.