StiripesurseDiasporaO nouă carte despre Ioan Paul al II-lea stârneşte dezbateri aprinse...

O nouă carte despre Ioan Paul al II-lea stârneşte dezbateri aprinse în rândul clasei politice poloneze

Publicat:

Naţionaliştii polonezi vor ca Parlamentul să adopte o rezoluţie care să apere numele papei Ioan Paul al II-lea după publicarea unei noi cărţi ce dezvăluie faptul că regretatul papă ar fi ascuns cu bună ştiinţă cazuri de pedofilie din Biserica Catolică poloneză pe când deţinea funcţia de cardinal şi episcop de Cracovia (sud), relatează joi Reuters, potrivit agerpres.

Acuzaţiile referitoare la Ioan Paul al II-lea, primul papă polonez, au provocat dezbateri aprinse în una dintre cele mai religioase ţări europene, în care majoritate populaţiei este catolică.

Citește și : Liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, a căzut şi a fost internat în spital

În timp ce multe persoane au susţinut că acuzaţiile ar trebui să conducă la o reevaluare a moştenirii papei Ioan Paul al II-lea, numeroşi conservatori religioşi condamnă ceea ce ei consideră a fi un complot de stânga pentru a discredita o figură importantă aflată în centrul identităţii naţiunii poloneze.

Vaticanul nu a dorit să facă declaraţii în legătură cu acuzaţiile din cartea “Maxima Culpa” de jurnalistul olandez Ekke Overbeek, publicată săptămâna aceasta în limba poloneză.


Politicieni din partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) s-au alăturat dezbaterii, inclusiv premierul Mateusz Morawiecki.

“Astăzi îl apar pe iubitul nostru papă, pentru că la fel ca marea majoritate a compatrioţilor mei, ştiu că îi suntem extrem de datori ca naţiune papei Ioan Paul al II-lea. Poate îi datorăm totul”, a declarat Morawiecki într-o înregistrare publicată miercuri pe Twitter.

În Polonia, unde 85% din populaţie se declară catolică, papa Ioan Paul al II-lea, care a fost canonizat de papa Francisc în 2014, este, de asemenea, privit ca un lider care a contribuit la căderea comunismului în ţară în 1989.

PiS doreşte ca Parlamentul să adopte o rezoluţie care să apere numele lui Ioan Paul al II-lea, care a deţinut funcţia papală din 1978 până la moartea sa, în 2005.

Citește și : Rusia nu vede cu ochi buni prelungirea acordului privind exporturile de cereale ucrainene

“Nu vom permite ca imaginea unui om pe care întreaga lume liberă îl recunoaşte drept un pilon al victoriei asupra Imperiului Răului să fie distrusă”, se afirmă în proiectul de rezoluţie, utilizând un termen folosit de fostul preşedinte american Ronald Reagan pentru a descrie Uniunea Sovietică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.