StiripesurseDiasporaO nouă crevasă s-a format în zona gheţarului italian unde au...

O nouă crevasă s-a format în zona gheţarului italian unde au murit 11 alpinişti

Publicat:

O nouă crevasă s-a format în zona unui gheţar de pe Marmolada, muntele din nord-estul Italiei unde 11 alpinişti şi-au pierdut viaţa la începutul acestei luni, au anunţat luni autorităţile din provincia autonomă Trento, informează DPA, potrivit agerpres.

Alarma a fost dată iniţial de paznicul unei cabane, care a auzit un huruit puternic pe munte, cel mai înalt vârf din Dolomiţi.

Citeşte şi: Jurnalista care a criticat ofensiva din Ucraina a fost ARESTATĂ – Black News

Regiunea a fost ulterior verificată din aer, iar într-o înregistrare video dată publicităţii duminică se poate vedea o crevasă de aproximativ 200 de metri lungime şi de circa 25-35 de metri lăţime.

Zona populară pentru drumeţii a fost închisă după avalanşa de la 3 iulie, când s-a desprins în mod neaşteptat o porţiune cu gheaţă, zăpadă şi pietre.


Avalanşa s-a produs pe fondul unei perioade neobişnuit de călduroase din regiune şi a fost de asemenea pusă pe seama încălzirii globale.

Autorităţile montane monitorizează îndeaproape regiunea.

Citeşte şi: Zelenski i-a demis pe procurorul general şi pe şeful securităţii din Ucraina – Black News

Marmolada, cu înălţimea de 3.300 de metri, este cel mai înalt vârf din Munţii Dolomiţi – un masiv ce face parte din estul Alpilor italieni.

Cea mai mare parte a Italiei este afectată de un val de căldură, iar oamenii de ştiinţă au avertizat că schimbările climatice pot destabiliza gheţarii.

Citeşte şi:  Criza din Italia slăbeşte Mafia, dar există mediu fertil pentru replierea ei rapidă (dpa)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un moldovean din Italia riscă să fie amendat după ce a reparat strada din fața localului său

Un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit în Italia, a ajuns în atenția autorităților după ce a reparat din proprie inițiativă gropile din fața...

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.