StiripesurseDiasporaO nouă moţiune de cenzură împotriva guvernului francez

O nouă moţiune de cenzură împotriva guvernului francez

Publicat:

Partidul francez de stânga Franţa Nesupusă a anunţat miercuri că va depune o nouă moţiune de cenzură împotriva guvernului, după respingerea organizării unui vot în parlament (Adunarea Naţională) asupra revizuirii legii care creşte vârsta de pensionare şi pe care preşedintele Emmanuel Macron a impus-o apelând la procedura angajării răspunderii guvernului, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

Anunţul a fost făcut de preşedinta grupului parlamentar al formaţiunii Franţa Nesupusă, Mathilde Panot, în urma unei declaraţii a preşedintei Adunării Naţionale, Yael Braun-Pivet, care a spus că va bloca demersul opoziţiei de a supune la vot joi amendamente la legea care creşte vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Citește și : Cancelarul Scholz l-a plimbat pe Macron prin Potsdam – VIDEO

“Orice ar fi, mâine nu va exista nicio derogare de la reforma pensiilor”, a indicat Yael Braun-Pivet într-un interviu televizat.

În urma acestei declaraţii, Mathilde Panot a denunţat “o lovitură de forţă inacceptabilă” a guvernului şi blocului parlamentar fidel preşedintelui Macron. “Acesta este un nou nivel al practicilor antidemocratice ale macronismului”, a adăugat lidera grupului parlamentar al Franţei Nesupuse.


În pofida protestelor de stradă violente, preşedintele Macron a reuşit în luna martie să impună adoptarea legii privind reforma pensiilor. Pentru a ocoli un vot în parlament, el a ales angajarea răspunderii guvernului, iar cele două moţiuni de cenzură depuse atunci nu au întrunit majoritatea.

Citește și : Ruşii se pregătesc de tot ce-i mai rău: Construiesc un adăpost antiatomic la Moscova

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.