O nouă Operă urmează să fie inaugurată vineri în emblematica piaţă Taksim din Istanbul, cu ocazia împlinirii a 98 de ani de la înfiinţarea republicii turce, informează DPA, potrivit agerpres.
Pe lângă Opera cu 2.500 de locuri, Centrul Cultural Ataturk – denumit după fondatorul republicii, Mustafa Kemal Ataturk – găzduieşte şi un cinematograf, biblioteci, cafenele şi restaurante. Acesta a fost construit pe locul unei structuri mai vechi, demolată în 2018.
İstanbul’un mimari ve kültürel simgelerinden biri olan Atatürk Kültür Merkezi, Cumhurbaşkanı Recep Tayyip Erdoğan’ın katılacağı törenle yeniden açılıyor.
Açılış töreni ve opera gösterimi, bugün 18.00’den itibaren canlı yayınla TRT 2’de! ? pic.twitter.com/19c0BOTMrO
— TRT 2 (@trt2tv) October 29, 2021
Citeşte şi: Senatul francez NU prelungeşte ‘permisul sanitar’ – Black News
Cu faţada sa din sticlă, noua clădire aminteşte de arhitectura centrului precedent. Auditoriul sferic are culoarea roşu închis şi este realizat din circa 15.000 de plăci ceramice lucrate manual, ce pot fi văzute din exterior, prin faţadă.
Noua clădire a fost proiectată de arhitectul Murat Tabanlioglu, fiul arhitectului Hayati Tabanlioglu, care a realizat precedenta structură.
Centrul, cunoscut drept AKM, a fost construit iniţial în 1969 sub numele de Palatul Culturii din Istanbul pentru a reprezenta o Turcie modernă şi seculară. Centrul a fost ulterior renovat şi redeschis în 1977, după un incendiu din 1970.
Citește și: Andrew Cuomo a fost INCULPAT pentru agresiune sexuală – Black News
Cu toate acestea, spectacolele au stagnat în 2008, iar clădirea a rămas nefolosită. Fundaţia noii clădiri a fost realizată în februarie 2019.
Clădirea a devenit totodată un simbol al protestelor antiguvernamentale Gezi, fiind situată chiar lângă Parcul Gezi din Istanbul. În 2013, în acest loc au izbucnit proteste, după ce premierul de atunci şi actualul preşedinte Recep Tayyip Erdogan a anunţat că plănuia să desfiinţeze parcul şi centrul cultural. Demonstranţii au ocupat AKM, opunându-se planurilor de demolare a clădirii. Erdogan a descris centrul drept un simbol al “ideologiei marginale” a manifestanţilor.











