StiripesurseExterneO tânără afgană a murit CARBONIZATĂ într-o tabără de migranţi din...

O tânără afgană a murit CARBONIZATĂ într-o tabără de migranţi din Grecia

Publicat:

O tânără afgană de 27 de ani, mamă a trei copii, a murit carbonizată în urma unui incendiu izbucnit într-un container în care trăia în tabăra municipală din insula greacă Lesbos, informează joi AFP, citând o sursă a poliţiei elene, potrivit agerpres.

Incidentul a avut loc cu câteva ore înainte de vizita la Atena a comisarilor europeni responsabili de migraţie Ylva Johansson şi Margaritis Schinas, care s-au întâlnit cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

Citeşte şi: Mai marii lumii l-au luat peste picior pe Trump – VIDEO

‘Situaţia este foarte urgentă şi trebuie să găsim o soluţie’, a subliniat Ylva Johansson, citată de agenţia de presă elenă Ana, în finalul discuţiilor.

Incendiul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi ‘în jurul orei locale 02:00 (00:00 GMT)’, potrivit poliţiei care a deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor acestui accident survenit în tabăra Karatepe, situată în apropiere de portul Mytilene, capitala insulei Lesbos.


Soţul victimei a reuşit să-i scoată pe cei trei copii mici din containerul în flăcări înainte de a leşina, în timp ce încerca să-şi salveze soţia care se afla înăuntru, a transmis postul public de televiziune Ert.

Potrivit canalului tv, incendiul ar fi izbucnit în urma exploziei unei butelii de gaz utilizată de familie pentru a se încălzi.

Tabăra Karatepe adăposteşte aproape 1.324 de persoane, în mare parte familii vulnerabile, transferate adeseori din marea tabără Moira, unde condiţiile sunt extrem de precare, situată la aproximativ zece kilometri de portul insulei, potrivit mai multor ONG.

Grecia a redevenit în 2019 principala poartă de intrare a solicitanţilor de azil venind din Turcia vecină cu destinaţia Europa.

Citeşte şi: Avocatul lui Trump a ajuns la Kiev să ‘limpezească apele’

Peste 37.000 de persoane se înghesuie în prezent în tabere insalubre din Lesbos şi în alte patru insule greceşti din Marea Egee, în timp ce capacitatea acestor tabere nu este decât de circa 6.300 de persoane.

Atena, care a înăsprit în ultimele luni procedura de acordare de azil, a promis să transfere în timpul apropiat pe continent aproximativ 20.000 de persoane din taberele din insule.

Grecia solicită în continuare împărţirea poverii migratorii cu alte ţări membre UE şi doreşte un nou plan european care să faciliteze retrimiterea în Turcia a migranţilor care nu au dreptul la azil.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.