StiripesurseSocialO țară europeană are cea mai bună mâncare din lume; România...

O țară europeană are cea mai bună mâncare din lume; România este și ea în top 100 mondial cu trei preparate

Publicat:

Gastronomia grecească a fost desemnată cea mai bună din lume. Printre ingredientele indicate de cei care au făcut această analiză se numără fisticul, uleiul de măsline și fasolea Fava din Santorini. Imediat după Grecia, în clasamentul celor mai bune bucătării este Italia.

Bucătăria grecească a obținut un scor de 4,60 puncte din partea consumatorilor, iar bucătăria italiană 4,59.

Este o competiție gastronomică foarte strânsă între cele două țări, două destinații de vacanță pe care românii le aleg frecvent, relatează Digi24. Dacă ne referim la bucătăria italiană, în top este pizza, care a cucerit întreaga lume, și care este foarte populară și în țara noastră. Preferată pare a fi pizza napoletană.

Citește și: Cele mai comune semne care indică faptul că nu mănânci suficient

Scoruri foarte bune au obținut și pastele, precum și rizotto.


Bucătăria mexicană este pe locul 3 în lume. Acestea sunt recomandările pentru 2025 făcut de Taste Atlas, care a realizat un clasament al celor mai bune 100 de bucătării din lume.

Preparatele românești sunt și ele apreciate. Bucătăria națională este destul de sus în top, pe locul 24 din 100, cu un scor de 4,28 din 5, iar preparatele care sunt cel mai bine cotate sunt mujdeiul, ciorba rădăuțeană și sarmalele.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Andrei Cebanu, numit director interimar al Moldatsa

Andrei Cebanu, actual director adjunct la Autoritatea Aeronautică Civilă, a fost numit în funcția de director interimar al Moldatsa, în urma demiterii lui Dumitru...

Vânzarea de carburanți a fost complet sistată în Crimeea. O treime din capacitatea de rafinare a Rusiei, anihilată de război

Vânzarea de carburanţi a fost sistată duminică în peninsula ucraineană Crimeea, ocupată de Rusia din 2014 a anunţat guvernatorul numit de Moscova în acest...

Economist: TVA de 20% nu înseamnă că prețurile vor crește automat cu 20%

Când se vorbește despre reforma TVA, una dintre primele griji este legată de prețuri: dacă TVA ajunge la 20%, vor crește automat și prețurile...

Cum sunt folosite publicațiile europene pentru a legitima mesaje ostile despre Moldova

Mesaje anti-guvernamentale despre Republica Moldova au fost promovate prin intermediul unor publicații europene cu afilieri pro-ruse, apoi reintroduse în spațiul informațional local ca și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.