Membrii NATO și-au contactat personal omologii ruși pentru a-i avertiza despre urmările unui atac nuclear, a declarat profesorul Michael Clarke, fostul director general al Institutului Regal al Serviciilor Unite (RUSI), potrivit Sky News , informează mediafax.
Întrebat care ar fi reacția Occidentului în cazul unui atac nuclear al Rusiei, analistul britanic în domeniul apărării a declarat că liderii de la Kremlin au fost deja avertizați cu privire la reacția Occidentului.
Citește și : Britanic suspectat că a ajutat un oligarh să ‘fenteze’ sancţiunile
„Când amenințările cu arme nucleare tactice au fost ridicate în urmă cu câteva săptămâni, SUA și trei sau patru membri NATO și-au contactat personal omologii din Rusia și din statul major rus pentru a le spune ”nici să nu vă gândiți la asta. Ei nu ne vor spune ce au spus și nici nu ar trebui să o facă, deoarece trebuie să existe o anumită incertitudine în această privință pentru a menține un factor de descurajare, dar ceea ce se pare că au spus este, în primul rând, nu vom fi pasivi”, a explicat Michael Clarke.
Consilierul susține că Rusia nu va fi atacată cu arme nucleare.
„Nu vă vom condamna pur și simplu, vom face multe în această privință. În al doilea rând, nu vom recurge la arme nucleare, ci vom recurge la arme convenționale și avem puterea convențională de a lovi toate infrastructurile și instalațiile voastre nucleare. Dacă ne gândim măcar că veți trece la nuclear, dacă vedem că încep pregătirile – am putea să vă atacăm. Acesta pare să fi fost mesajul”, a precizat Clarke.
Citește și : AIEA se declară îngrijorată de faptul că alimentarea centralei nucleare Zaporojie depinde doar de generatoare
El a mai spus că, deși nu poate fi sigur că acesta a fost mesajul trimis Rusiei, „a existat o convingere generală că asta s-a spus”.
El a continuat spunând că NATO „a transmis clar” Rusiei că aceasta ar depăși o limită dacă ar folosi arme nucleare și a avertizat că organizația va „ataca Rusia ca putere militară prin mijloace convenționale”.











