StiripesurseDiasporaOficiali ucraineni anunţă că s-a oferit mită în dosarul Burisma, dar...

Oficiali ucraineni anunţă că s-a oferit mită în dosarul Burisma, dar neagă legătura cu Hunter Biden

Publicat:

Oficiali ucraineni au afirmat sâmbătă că li s-a oferit mită în valoare de cinci milioane de dolari pentru a opri ancheta împotriva fondatorului companiei energetice Burisma, dar au susţinut că nu există nicio legătură cu Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte american Joe Biden, actual candidat la preşedinţia SUA, informează Reuters, scrie agerpres.

Burisma a ajuns în atenţia internaţională anul trecut din cauza anchetei pentru demiterea preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump. A existat suspiciunea că liderul de la Casa Albă a făcut presiuni la Kiev pentru deschiderea unui dosar împotriva lui Biden, adversarul său politic, şi a fiului acestuia.

Citește și : OMS este preocupată de situaţia epidemică din Brazilia

Artem Sitnik, şeful oficiului naţional anticorupţie din Ucraina (NABU) a declarat că în legătură cu oferta de mită au fost arestaţi trei suspecţi, inclusiv doi funcţionari fiscali, dintre care unul încă activ. Banii – cea mai mare sumă confiscată vreodată în Ucraina – au fost aduşi în saci de plastic, de agenţi mascaţi, pentru a fi arătaţi publicului într-o conferinţă de presă.

Burisma a comunicat că nu are nicio legătură cu dosarul şi nu a răspuns solicitărilor de a comenta din partea fondatorului companiei, Mikola Zlocevski, fost ministru al energiei, stabilit în străinătate.


La conferinţa de presă de sâmbătă, liderul anchetei anticorupţie, Nazar Holodniţki, a cerut “să terminăm cu asta o dată pentru totdeauna: Biden jr. şi Biden senior nu apar în această procedură”.

Oficialii de la Kiev au explicat că mita este legată de un caz de fraude cu fonduri publice acordate unei bănci. Circa cinci milioane le-au fost oferite anchetatorilor anticorupţie şi încă un milion pentru un oficial care acţiona ca intermediar, a afirmat Sitnik. Suspecţii se grăbeau să plătească mita pentru închiderea dosarului lui Zlocevski, astfel încât acesta să poată reveni în ţară înainte de aniversarea zilei sale de naştere, duminică.

Citește și : Twitter a blocat conturi online chineze care difuzau informaţii false

Fostul procuror general al Ucrainei a declarat luna aceasta agenţiei Reuters că auditul pe care l-a comandat când deţinea funcţia nu a găsit nicio dovadă a unor eventuale ilegalităţi comise de Hunter Biden cât timp acesta a lucrat pentru Burisma, începând din 2014. Compania privată a susţinut că aducerea unor nume cunoscute a constituit o încercare de a întări managementul.

Trump şi republicanii din Congresul SUA l-au acuzat pe Hunter Biden de corupţie, dar nu au prezentat probe în acest sens. Atât fostul vicepreşedinte, cât şi fiul său au respins toate suspiciunile de ilegalităţi, iar democraţii au afirmat că Trump a încercat astfel să îşi crească şansele de a fi reales.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.