StiripesurseDiasporaOIAC interzice agentul neurotoxic Noviciok

OIAC interzice agentul neurotoxic Noviciok

Publicat:

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a inclus miercuri pe lista sa de substanţe interzise Noviciok, un agent neurotoxic pus la punct în Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece şi utilizat în 2018 în Marea Britanie într-un atac împotriva fostului agent dublu rus Serghei Skripal, transmite AFP, potrivit agerpres.

Amendarea, inedită, a listei substanţelor incluse în Convenţia privind interzicerea armelor chimice este rodul unei decizii prin consens a celor 193 de state membre, cu ocazia reuniunii anuale a OIAC.

Citește și : Von der Leyen: Albania şi Macedonia de Nord ‘ar fi meritat’ începerea negocierilor de aderare la UE

Actualizarea convenţiei, prima de la intrarea în vigoare a documentului în 1997, a fost salutată cu un ropot de aplauze de reprezentanţii statelor membre.

‘Trăim un moment important astăzi’, a declarat directorul general al OIAC, Fernando Arias.


‘Este pentru prima dată în istoria sa când lista substanţelor chimice (…) a fost actualizată’, a mai spus Arias, apreciind că această nouă etapă ‘demonstrează capacitatea convenţiei de a se adapta la evoluţia ameninţărilor’.

Tom DiNanno, asistent adjunct al secretarului de stat al SUA pentru apărare şi reprezentant al ţării sale la reuniunea de la Haga, a ‘salutat decizia prin consens de a adăuga Noviciok’ pe lista substanţelor interzise.

Noviciok, un agent neurotoxic de calitate militară, a fost utilizat în martie 2018 în atacul de la Salisbury (sud-vestul Angliei) împotriva fostului agent dublu Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia. Cei doi au supravieţuit, dar o locuitoare din zonă, Dawn Sturgess, a decedat după ce a folosit substanţa dintr-un flacon găsit şi în care a crezut că se afla parfum. După toate probabilităţile, flaconul fusese folosit pentru transportul agentului neurotoxic din Rusia, au conchis anchetatorii.

Citește și : Mohammed bin Salman a efectuat o vizită în Emiratele Arabe Unite

Occidentalii, în frunte cu guvernul britanic, au acuzat Moscova că s-a aflat la originea otrăvirii celor doi Skripal. Rusia a negat însă orice implicare.

Canada, Olanda şi SUA au prezentat în 2018 o propunere ce viza interzicerea produselor de tip Noviciok, care nu figurau pe lista OIAC.

Rusia a înaintat propria propunere de interzicere a mai multor produse chimice de acest tip, care, potrivit ei, au fost dezvoltate de SUA.

Între cele două părţi s-a ajuns ulterior la un consens.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.