StiripesurseDiasporaOlaf Scholz îl va primi luni, la Berlin, pe Viktor Orban

Olaf Scholz îl va primi luni, la Berlin, pe Viktor Orban

Publicat:

Cancelarul german Olaf Scholz îl va primi luni, la Berlin, pe premierul ungar Viktor Orban, un lider UE care a obstrucţionat în mod repetat eforturile blocului comunitar de a impune sancţiuni comune asupra Rusiei din cauza invaziei sale asupra Ucrainei, relatează dpa, potrivit agerpres

“Convorbirile se vor axa pe reacţiile la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi pe evoluţiile mai recente în acest context”, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al guvernului Wolfgang Büchner vineri.

Citește și :  Emmanuel Macron va participa la Forumul de Cooperare Asia-Pacific

“Coordonarea intensivă cu toţi partenerii UE şi NATO este de o importanţă specială”, a adăugat el.

După întâlnire nu va exista totuşi o conferinţă de presă comună, a anunţat purtătorul de cuvânt, fără a furniza vreun motiv. Se obişnuieşte ca şeful guvernului german să participe la aceste conferinţe comune după discuţii cu liderii UE, dar au existat şi excepţii.


Timp de luni de zile, Orban a criticat sancţiunile impuse de UE Rusiei după invadarea Ucrainei, întârziind măsurile prin negocierea de excepţii pentru ţara sa.

Cu toate acestea, Ungaria a fost până la urmă de acord cu toate sancţiunile, care au fost adoptate în unanimitate.

Citește și : Preşedintele Biden a transmis un mesaj de unitate în Florida – VIDEO

Cu câteva zile în urmă, premierul ungar a anunţat că va organiza un referendum asupra acestor măsuri în ţara sa. “Sancţiunile nu au fost decise democratic, ci de birocraţii de la Bruxelles şi elitele europene. Deşi cetăţenii Europei plătesc preţul, ei nu au fost întrebaţi”, a spus el.

Orban este criticat de multă vreme pentru presupusa utilizare inadecvată a fondurilor UE şi încălcarea statului de drept, ceea ce a determinat Comisia Europeană să propună o reducere a alocării Ungariei cu 7,5 miliarde de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.