StiripesurseExterneOlanda legalizează EUTANASIA copiilor bolnavi

Olanda legalizează EUTANASIA copiilor bolnavi

Publicat:

Autorităţile olandeze au anunţat marţi că va fi legalizată eutanasia pentru copiii bolnavi în fază terminală cu vârste de la 1 an la 12 ani, informează AFP, potrivit agerpres.

Ministrul olandez al sănătăţii, Hugo de Jonge, a declarat că va elabora o reglementare asupra acestui subiect, bazându-se pe un studiu realizat de experţi, potrivit căruia copiii bolnavi în fază terminală suferă foarte tare.

Citește și : TOȚI norvegienii vor fi vaccinați GRATUIT împotriva coronavirusului

Eutanasia a fost deja legalizată în Ţările de Jos pentru cei cu vârste peste 12 ani, care îşi pot da consimţământul, şi pentru copiii mai mici de 1 an, cu consimţământul părinţilor.

Însă nu există clauze legale pentru copiii cu vârste între 1 şi 12 ani, din cauza unei dezbateri în rândul autorităţilor olandeze cu privire la capacitatea copiilor de a putea lua o astfel de decizie.


Hugo de Jonge a explicat că un studiu realizat de experţi în medicină, comandat de ministerul său, a arătat că această nouă reglementare s-ar putea aplica la un număr între 5 şi 10 copii pe an.

“Studiul arată că există nevoie de a putea pune capăt vieţii în mod intenţionat în rândul medicilor şi părinţilor copiilor bolnavi incurabil, care suferă cumplit şi îngrozitor şi care vor muri într-un viitor previzibil”, a scris De Jonge într-o scrisoare adresată parlamentului.

Miniştrii guvernului de coaliţie condus de premierul Mark Rutte au căzut într-un final de acord acestui subiect marţi, după luni de dispute, marcate de o puternică opoziţie din partea partidelor creştine.

Legile existente în Ţările de Jos nu trebuie să fie modificate, însă medicii vor fi protejaţi în faţa oricăror urmăriri penale pentru că au efectuat o eutanasie autorizată asupra unui copil care suferă, a precizat Jonge.

Citește și : Bashar Al-Assad vorbește despre incendiile din Siria: ‘O catastrofă naţională’

Parlamentul olandez ar urma să dezbată acest subiect joi, iar guvernul ar trebui să pună în aplicare reglementarea aferentă în următoarele câteva luni.

Ţările de Jos şi Belgia vecină au fost primele ţări din lume care au legalizat eutanasia, în 2002. Apoi, Belgia a devenit prima ţară din lume care a autorizat eutanasia voită a copiilor, în 2014, urmată rapid de Ţările de Jos.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.