StiripesurseDiasporaOlanda reimpune unele restricţii la numai două săptămâni după ce aceste...

Olanda reimpune unele restricţii la numai două săptămâni după ce aceste măsuri fuseseră ridicate

Publicat:

Olanda a anunţat vineri reimpunerea unor restricţii asupra funcţionării cluburilor de noapte, restaurantelor şi festivalurilor de muzică, la numai două săptămâni după ce aceste măsuri fuseseră ridicate, într-un efort de a stopa recenta creştere accelerată a cazurilor de COVID-19, mai ales în rândul tinerilor, relatează Reuters, potrivit agerpres

Premierul Mark Rutte a precizat că restricţiile se aplică de sâmbătă şi vor rămâne în vigoare până pe 14 august.

Citește și : Ruşii pun pe hârtie condiţiile în care vor invada Afganistanul

Preocupante sunt în special focarele pornite din discoteci şi creşterea infectărilor cu varianta Delta a coronavirusului, factori care au contribuit la creşterea infectărilor.

Ţară cu circa 17 milioane de locuitori, Olanda a înregistrat în ultimele 24 de ore circa 5.500 de noi cazuri de COVID-19, după ce cu o săptămână în urmă se înregistrau 700-800 de cazuri pe zi.


Citește și : Străinii care vin în UK ar putea scăpa de carantină dacă sunt vaccinaţi complet

Numai într-o discotecă din localitatea Enschede cel puţin 200 de persoane s-au infectat într-o singură noapte, iar la primul festival organizat după lockdown-ul din pandemie, pe 2 şi 3 iulie, cel puţin 12 participanţi au intrat deja infectaţi şi nu se ştie câte ale persoane au infectat la rândul lor dintre cele circa 10.000 care au trecut pe acolo în fiecare zi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.