Olanda se pregăteşte de marea sărbătoare a muzicii europene cu restricţii sanitare stricte

Publicat:

Cu paietele şi emoţiile de rigoare, concursul Eurovision se întoarce: obligată să anuleze ediţia de anul trecut, Olanda se pregăteşte săptămâna aceasta de marea sărbătoare a muzicii europene, cu reprezentanta Franţei printre favoriţi, relatează duminică AFP, potrivit agerpres

Aproximativ 3.500 de persoane, cu obligaţia prezentării unui test negativ de COVID-19 şi purtării măştii sanitare, vor asista la marea finală de sâmbătă 22 mai care va avea loc în oraşul-port Rotterdam. În schimb, candidaţii vor trebuie să păstreze izolarea într-un fel de “bulă specială”.,


Citește și : Franţa a depăşit pragul de 20 de milioane de persoane care au primit prima doză de vaccin

Cântăreaţa franceză Barbara Pravi, comparată adesea cu Edith Piaf, se află în fruntea pronosticurilor cu cântecul ei “Voila,” care i-ar putea aduce Franţei prima sa victorie după 44 de ani.

Lista favoriţilor îi include de asemenea pe reprezentaţii Italiei, trupa rock Maneskin cu piesa “Zitti E Buoni, şi Maltei, tânăra cântăreaţa Destiny Chukunyere, de origine nigeriană, cu o piesă în engleză şi cu titlul în franceză “Je me casse”.

Ediţia din 2020 a Eurovision a fost anulată pentru prima dată în istoria organizării acestei competiţii muzicale în contextul pandemiei de COVID-19.

Grea dezamăgire pentru Olanda care a câştigat dreptul de organziare în urma victoriei obţinută de “crooner-ul” său Duncan Laurence în 2019. Ediţia din 2019 a fost urmărită de 182 de milioane de telespectatori.

Pentru spectatorii obişnuiţi să vadă defilând o maree de drapeluri şi de artişti internaţionali îmbrăţişându-se, ediţia din 2021 va fi puţin diferită.

Deşi majoritatea candidaţilor din cele 39 de ţări vor face deplasarea la Rotterdam, alţii precum cel din Austria, de exemplu, vor participa online prin înregistrări video.

Delegaţiile naţionale prezente vor fi supuse unor reguli sanitare stricte, precum separarea strictă a publicului şi obligativitatea testării anti-COVID-19 înainte cu 48 de ore. Sala de spectacole va găzdui 3.500 de spectatori la finala de sâmbătă, şi cele două semifinale de marţi, 18 mai, şi de joi, 20 mai, şi la repetiţiile generale. Această cifră reprezintă doar 20% la sută din capacitatea sa totală.

Dincolo de aceste restricţii, concursul rămâne fidel propriei tradiţii: un spectacol plin de culoare, cu o serie de personalităţi extraordinare şi tensiuni naţionale.

Cântăreaţa franceză Barbara Pravi s-a declarat “mândră şi nerăbdătoare” să participe la acest concurs. Ea întruchipează speranţele Franţei, care nu a mai câştigat concursul de la victoria lui Marie Myriam din 1977.

Citește și : Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei se teme că atitudinea Israelului ‘favorizează extremismul’

La rândul său, cântăreaţa malteză Destiny Chukunyere, în vârstă de 18 ani, atras atenţia cu cântecul său “Je me casse” studioului Sony Music, cu care a semnat un contact în aprilie.

În schimb, piesa feministă “Russian Woman” a cântăreţei ruse Manija, a fost criticată de conservatorii din Rusia.

La rândul său, reprezentanta Ciprului, Elena Tsagrinou, a fost nevoită să se apere de criticile bisericii ortodoxe, care a considerat “satanice” versurile piesei sale, “El Diablo”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.