StiripesurseDiasporaOliver Zipse, noul director general al BMW

Oliver Zipse, noul director general al BMW

Publicat:

Bayerische Motoren Werke AG (BMW) l-a numit pe Oliver Zipse în funcţia de director general, continuând tradiţia producătorului german de vehicule de lux de a promova la cel mai înalt nivel şefi de producţie, chiar dacă industria auto se extinde în noi domenii, cum ar fi tehnologia şi serviciile, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Lăudând stilul “ferm” de conducere al lui Zipse, BMW speră că acesta va putea ajuta compania să-şi recâştige supremaţia pe segmentul vehiculelor electrice şi autonome.

Citește și : Cel puţin şapte morţi în atacuri în nord-vestul Pakistanului

Dar unii analişti susţin că Zipse, în vârstă de 55 de ani, nu ar fi cea mai bună alegere într-un moment în care tehnologia şi serviciile, cum ar fi transportul alternativ, devin din ce în ce mai importante pentru producătorii auto.

Foştii şefi ai BMW, Harald Krueger, Norbert Reithofer, Bernd Pischetsrieder şi Joachim Milberg, au fost directori de producţie înainte de a fi promovaţi în cea mai înaltă poziţie.


Zipse a venit la BMW ca ucenic în 1991 şi a condus apoi departamentul de strategie şi uzina BMW din Oxford (Marea Britanie), înainte de a deveni membru al boardului BMW responsabil pentru producţie. El a ajutat la extinderea producţiei BMW în Ungaria, China şi SUA, ceea ce a majorat marja de profit a companiei.

Oliver Zipse va fi numit din 16 august director general, înlocuindu-l pe Harald Krueger, care în 5 iulie l-a informat pe şeful boardului de supervizare că nu va încerca să obţină un nou mandat, după ce actualul va expira la 30 aprilie 2020.

Sub conducerea lui Krueger, în 2016, BMW a pierdut prima poziţie în topul principalilor producători de maşini de lux din lume în faţa rivalei germane Mercedes-Benz.

Citește și : Membrii echipajului petrolierului britanic capturat în Strâmtoarea Ormuz sunt în siguranță (oficial iranian)

Recent, BMW a anunţat majorarea investiţiilor în noile tehnologii, cum ar fi vehiculele electrice şi autonome, care ar urma să tranforme industria în următorii ani.

Grupul german deţine brandurile BMW, Mini şi Rolls Royce.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.