StiripesurseDiasporaOmagiu în memoria victimelor atacului islamist din sud-vestul Franţei

Omagiu în memoria victimelor atacului islamist din sud-vestul Franţei

Publicat:

Sute de prieteni, rude şi oficiali locali au participat duminică la un serviciu religios în memoria victimelor atacului islamist în care au murit un jandarm şi alte trei persoane în sud-vestul Franţei, întreaga ţară omagiind victimele acestui nou atentat jihadist, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

În vârstă de 44 de ani, jandarmul Arnaud Beltrame, care s-a oferit voluntar să ia locul unei femei ostatice în timpul atacului care a avut loc vineri asupra unui supermarket din localitatea Trebes, a avut parte de un omagiu special, preşedintele francez Emmanuel Macron spunând că el a făcut un gest eroic.

Citește și : Cazul Skripal : Acuzaţiile Marii Britanii privind culpabilitatea Moscovei „sunt la graniţa cu banditismul” (Dmitri Peskov)

Arnaud Beltrame a murit sâmbătă după ce fusese împuşcat în timpul luării de ostatici. Celelalte victime au fost un viticultor care se afla în maşina pe care atacatorul a furat-o la Carcassonne, precum şi un măcelar şi un vânzător de la supermarket.

“O viaţă care se jertfeşte nu este pierdută. Transcende nenorocirea şi ne uneşte. Ne cere să credem mai puternic în viaţă decât în moarte”, a spus în cadrul ceremoniei arhiepiscopul de Carcassonne şi Narbonne, Alain Planet. La eveniment au participat de asemenea reprezentanţi ai poliţiei şi ai comunităţii musulmane.


Flori şi mesaje în memoria jandarmului au fost depuse în faţa jandarmeriei din oraşul medieval Carcassonne, acolo unde locuia el. Mai multe primării, Adunarea Naţională şi secţii de poliţie din Franţa au coborât drapelele în bernă în onoarea lui Arnaud Beltrame.

Macron a decis sâmbătă că Franţa îi va aduce un omagiu naţional jandarmului în zilele următoare.

“A căzut ca un erou, sacrificându-şi viaţa pentru a opri acţiunea criminală a unui terorist jihadist”, a precizat Macron într-un mesaj transmis sâmbătă dimineaţă.

Atacatorul a fost identificat de autorităţi ca Radouane Lakdim, un cetăţean francez de 25 de ani născut în Maroc şi cu domiciliul în Carcassonne.

Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat vineri atacul.

Sute de anchetatori implicaţi în investigaţie încă analizează această revendicare şi posibilul ajutor pe care l-ar fi putut primi Lakdim, a precizat preşedinţia franceză.

Citește și : Barack Obama : Coreea de Nord reprezintă „o ameninţare reală”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.