StiripesurseExterneOMS a trimis material medical pentru Gaza la frontiera egipteană, în...

OMS a trimis material medical pentru Gaza la frontiera egipteană, în aşteptarea unui acces umanitar

Publicat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a indicat sâmbătă că material medical acoperind nevoile a 300.000 de persoane în Fâşia Gaza a ajuns pe un aeroport egiptean din apropierea enclavei palestiniene, în aşteptarea unui acces umanitar, relatează AFP.

Potrivit OMS, materialele vor putea fi livrate odată ce accesul umanitare va putea fi stabilit prin punctul de trecere Rafah din sudul Gazei, la frontiera cu Egiptul.

Citeşte şi: Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați

Un avion care a transport 78 m3 de materiale de la centrul logistic al OMS din Dubai a aterizat pe aeroportul egiptean de la El-Arish, arată OMS într-un comunicat.

‘Cu fiecare oră care trece cu materialul staţionat de partea egipteană a frontierei, fete şi băieţi, femei, bărbaţi, în special persoanele vulnerabile sau handicapate, vor continua să moară, în timp ce echipamentele care îi pot salva se află la mai puţin de 20 km’, atenţionează OMS.


Aceste echipamente acoperă ‘nevoile a 300.000 de persoane’, inclusiv femei însărcinate, şi includ materiale pentru îngrijirea a 1.200 de răniţi, 1.500 de suferinzi de probleme cardiace, diabet sau probleme respiratorii, precum şi 235 de kituri de prim-ajutor al răniţilor.

OMS a cerut deschiderea imediată a postului de frontieră de la Rafah pentru a se permite livrarea de alimente, carburant, apă şi alte produse esenţiale pentru supravieţuire.

Postul de la Rafah este închis de marţi după trei bombardamente în mai puţin de 24 de ore, care au avaria mai ales terminalul din partea palestiniană.

Egiptul a primit joi o primă încărcătură umanitară pentru Gaza, provenită din Iordania.

Citeşte şi: Ion Ceban conduce în sondajele pentru Primăria Capitalei

Conform agenţiei oficiale WAM, Emiratele Arabe Unite au trimis vineri un avion cu ajutor medical de urgenţă la El-Arish, ce ar trebui expediat spre Gaza prin punctul de frontieră Rafah.

În paralel, trei avioane din Turcia cu ajutoare umanitare au aterizat sâmbătă pe acelaşi aeroport.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ungaria pune ‘beţe-n roate’ la aderarea ţării noastre la UE

Ungaria a blocat, pentru a doua oară, aprobarea rezultatelor procesului de screening pentru clusterele 2 și 3 de negocieri ale Republicii Moldova și Ucrainei...

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.