StiripesurseDiasporaOMS avertizează asupra percepţiei greşite că pandemia se încheie odată cu...

OMS avertizează asupra percepţiei greşite că pandemia se încheie odată cu apariţia vaccinurilor

Publicat:

Responsabilii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi-au manifestat vineri îngrijorarea faţă de o percepţie tot mai vizibilă că odată cu progresele înregistrate în conceperea vaccinurilor împotriva COVID-19 pandemia se încheie, ei avertizând că mai avem un drum lung până acolo şi în prezent în spitale ”este cum nu se poate mai greu”, scrie agerpres.

”Progresele vaccinurilor ne dau tuturor o speranţă şi acum începem să vedem lumina de la capătul tunelului. Totuşi, OMS este îngrijorată de o percepţie în creştere că pandemia COVID-19 s-a încheiat”, a declarat directorul general al acestei organizaţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit Reuters şi AFP.

Citește și : Profesorul anului predă într-o școală din India. El a fost premiat cu un milion de dolari

”Pandemia încă mai are un drum lung de parcurs”, a avertizat acesta, îndemnând publicul să respecte în continuare măsurile preventive, chiar dacă încep să apară vaccinurile.

”Ştim că a fost un an greu şi că oamenii au obosit, dar în spitale care lucrează la sau peste capacitate este cum nu se poate mai greu. Adevărul este că în prezent multe locuri se confruntă cu o transmitere ridicată a virusului, ceea ce pune o presiune enormă asupra spitalelor, unităţilor de terapie intensivă şi personalului sanitar”, a explicat în continuare Tedros.


La rândul său, directorul OMS pentru Europa, Mike Ryan, a subliniat că ”vaccinurile nu înseamnă zero COVID” şi doar acestea singure nu vor fi de ajuns pentru a pune capăt pandemiei. ”Am atins (…) un punct de inflexiune al pandemiei. Le cerem oamenilor să continue să facă eforturi”, a mai spus el.

Citește și : Profesorul anului predă într-o școală din India. El a fost premiat cu un milion de dolari

Experţii OMS sunt de acord că vaccinurile vor fi un instrument puternic împotriva acestei pandemii, dar amintesc că ele vor fi disponibile pe scară largă pentru populaţie numai după vaccinarea lucrătorilor sanitari şi a categoriilor de risc.

De asemenea, directorul general al OMS a îndemnat guvernele să-şi planifice de pe acum campaniile de vaccinare, asigurându-se că au personalul necesar, facilităţile de stocare a vaccinurilor la temperaturi foarte scăzute şi reglementările necesare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.