StiripesurseDiasporaOMS intenţionează să închidă un birou regional specializat al organizaţiei la...

OMS intenţionează să închidă un birou regional specializat al organizaţiei la Moscova

Publicat:

Biroul european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) va examina săptămâna viitoare un proiect de rezoluţie depus de majoritatea ţărilor membre prin care se solicita închiderea unui birou regional specializat al OMS la Moscova, după invazia rusă în Ucraina, relatează AFP, potrivit agerpres

Proiectul, susţinut de 43 de ţări membre ale OMS din Europa (din care fac parte 53 de ţări, inclusiv câteva foste republici sovietice din Asia Centrală), va fi discutat în cadrul unei reuniuni de două zile a biroului european al OMS, care va începe pe 10 mai, a precizat vineri organizaţia.

Citește și : Ucraina ajutor de la MSF pentru evacuarea combatanţilor ucraineni din Azovstal

Războiul din Ucraina are “efecte extrem de devastatoare asupra sistemului de sănătate din Ucraina”, se arată în proiectul de rezoluţie, care condamnă “agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv atacurile asupra unităţilor sanitare”.

Proiectul de rezoluţie solicită, de asemenea, să se ia în considerare posibilitatea relocării Biroului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Netransmisibile, care are în prezent sediul la Moscova, într-o altă ţară.


Biroul OMS din Rusia va rămâne însă deschis.

Rezoluţia cere, de asemenea, “suspendarea temporară” a tuturor reuniunilor, conferinţelor şi seminariilor din Rusia, inclusiv a reuniunilor tehnice, până când se va ajunge la “o soluţionare paşnică a conflictului din Ucraina, iar Rusia îşi va retrage trupele din această ţară”.

 

Citește și : Germania trimite obuziere blindate autopropulsate în Ucraina (VIDEO)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.