StiripesurseȘtirile zileiOMS şi Guineea au anunţat oficial sfârşitul celei de-a doua epidemii...

OMS şi Guineea au anunţat oficial sfârşitul celei de-a doua epidemii de Ebola în această ţară

Publicat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Guineea au anunţat oficial sâmbătă la Nzérékoré (în sud-estul ţării) sfârşitul celei de-a doua epidemii de Ebola în această ţară, la câteva luni de la reapariţia bolii, informează AFP, potrivit agerpres

”Am onoarea să iau cuvântul în această zi în care declarăm sfârşitul maladiei cu virusul Ebola” în Guineea, a declarat un responsabil al OMS, Alfred Ki-Zerbo, cu prilejul unei ceremonii oficiale la Nzérékoré, unde maladia a apărut la sfârşitul lunii ianuarie.

Citește și : Alegeri parlamentare anticipate în Armenia

”Aş vrea, în numele şefului statului (preşedintele Alpha Conde), să declar sfârşitul reapariţiei maladiei cu virusul Ebola în Republica Guineea”, a precizat la rândul său ministrul Sănătăţii din Guineea, medicul Rémy Lamah.

Un număr total de 16 cazuri confirmate şi şapte cazuri probabile au fost recenzate cu prilejul acestei ultime epidemii din Guineea. Un număr de 11 pacienţi au supravieţuit şi 12 au decedat, potrivit unui comunicat al OMS publicat sâmbătă.


Comunicatul nu oferă detalii referitoare la decese printre cazurile confirmate şi probabile.

Un bilanţ precedent comunicat joi de organizaţie menţiona cinci decese.

Citește și : UE se pregătește ‘să-l ardă la buzunar’ pe Lukaşenko

Epidemia din 2021 a fost rapid ţinută sub control în comparaţie cu cea din perioada 2013-2016. La vremea respectivă, izbucnise în aceeaşi zonă forestieră din Guinea.

S-a propagat în Liberia şi în Sierra Leone. A fost, de la sfârşitul lui 2013 până în 2016, cea mai gravă epidemie din lume de la identificarea acestui virus în 1976 şi a dus la moartea a peste 11.300 de persoane, cele mai multe în Guineea (2.500 de morţi), Liberia şi Sierra Leone, trei dintre ţările cele mai sărace din lume. Un bilanţ considerat subevaluat chiar de OMS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.