StiripesurseDiasporaOMV va plăti în euro pentru gazul rusesc

OMV va plăti în euro pentru gazul rusesc

Publicat:

OMV se alătură altor companii europene care fac plăţi în euro la Gazprombank pentru gazul rusesc, a anunţat, vineri, grupul energetic austriac, adăugând că nu se aşteaptă la probleme în urma conversiei în ruble, transmite Reuters, potrivit agerpres

“Am implementat acum un proces de plată care să respecte sancţiunile, acesta va asigura plata livrărilor de gaze în timp util. Considerăm îndeplinite obligaţiile noastre de plată cu transferul sumei în euro”, a declarat un purtător de cuvânt al OMV, pentru Reuters.

Citește și : Noul preşedinte al Timorului de Est vrea extinderea cooperării cu China

După ce Rusia a cerut cumpărătorilor străini să plătească în ruble pentru gazele livrate, în caz contrar riscând să le fie întreruptă aprovizionarea, unele guverne şi firme din UE au cerut instrucţiuni detaliate de la CE privind posibilele soluţii de plată pentru gazele naturale, un combustibil utilizat la încălzirea locuinţelor, producţia de electricitate şi funcţionarea uzinelor din Europa.

Potrivit Comisiei Europene, sancţiunile UE nu împiedică firmele să-şi deschidă conturi la o bancă desemnată şi firmele pot plăti pentru gazele ruseşti, atât timp cât o fac în moneda convenită în actualele lor contracte şi declară tranzacţia finalizată când este achitată în acea monedă.


Citește și : Un înalt oficial nipon, ARESTAT pentru o presupusă agresiune într-un tren

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.