StiripesurseDiasporaONU cere Belarusului să elibereze 1.000 de deţinuţi politici

ONU cere Belarusului să elibereze 1.000 de deţinuţi politici

Publicat:

Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului a declarat joi că peste 1.000 de activişti, membri ai opoziţiei şi jurnalişti sunt închişi în Belarus “pe baza unor acuzaţii motivate politic” şi a cerut eliberarea lor, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Michelle Bachelet a spus că guvernul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko comite încălcări “larg răspândite şi sistematice” după protestele de amploare împotriva victoriei sale contestate la alegerile din 2020.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Japonia (VIDEO)! Patru oameni au murit şi peste 100 de răniţi! – Black News

Guvernul de la Minsk a desfăşurat o “represiune masivă, inclusiv prin utilizarea excesivă a forţei pe scară largă”, a declarat ea într-un discurs adresat Consiliului ONU pentru Drepturile Omului la Geneva.

Michelle Bachelet a mai precizat că 13.500 de persoane au fost arestate după alegerile şi protestele din august 2020 şi că biroul ei a constatat că mulţi dintre cei reţinuţi au suferit bătăi repetate, precum şi violuri şi alte forme de violenţă.


Delegaţia Belarusului a respins raportul. “Este plin de afirmaţii nedovedite şi acuzaţii false”, a declarat diplomatul belarus Andrei Taranda în cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

“Concluziile şi recomandările sale sunt menite să susţină orice structuri şi organizaţii, atât timp cât acestea lucrează împotriva Belarusului”, a adăugat Taranda.

“Examinarea noastră constată că guvernul a căutat să suprime toate formele de critică şi a încercat activ să obstrucţioneze justiţia, responsabilitatea şi adevărul despre violările comise”, a spus Michelle Bachelet.

Citeşte şi: Ruşii blochează navigaţia în nord-vestul Mării Negre – Black News

“Îndemn guvernul din Belarus să-i elibereze imediat pe toţi prizonierii condamnaţi pe motive politice şi să înceteze toate celelalte încălcări ale drepturilor omului în desfăşurare, inclusiv reprimarea sistematică a societăţii civile, a presei independente şi grupurilor de opoziţie”, a declarat ea.

Bachelet a adăugat că nu există motive rezonabile să se aştepte ca sistemele naţionale din Belarus să facă dreptate, prin urmare alte state ar trebui să depună eforturi pentru a-i trage la răspundere pe făptuitorii de acolo prin procedurile lor naţionale, bazate pe principii de jurisdicţie extrateritorială şi universală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.