StiripesurseȘtirile zileiONU și Columbia au semnat vineri un acord istoric la Viena

ONU și Columbia au semnat vineri un acord istoric la Viena

Publicat:

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi Columbia, principalul producător mondial de cocaină, au pus vineri în aplicare un acord ce presupune viramentul a 270 de milioane de euro ajutor acordat de ONU pentru Bogota, pentru a o susţine în lupta împotriva eradicării şi reconversiei plantaţiilor de coca, parte a unui acord de pace semnat cu gherila FARC, informează AFP ,  potrivit agerpres .

Acordul semnat vineri la Viena este calificat drept “istoric” de Oficiul ONU contra drogurilor şi crimei (ONDUC), al cărei sediu se află în capitala austriacă.

Citește și : Scoţia condamnă arestarea miniştrilor catalani

“Este vorba de o oportunitate unică în a stăvili cultura de coca în Columbia şi a-i ajuta pe cultivatori să se îndrepte spre alternative de dezvoltare”, a estimat directorul ONUDC, Iuri Fedotov, într-un comunicat.

Reprezentantul Columbiei, Rafael Pardo Rueda, ministru al muncii şi însărcinat cu supravegherea acordului semnat în noiembrie 2016 cu FARC, a estimat că acest parteneriat cu ONU este “fundamental” pentru punerea în aplicare a planului de pace.


Programul semnat vineri, cu o valoare de 315 milioane de dolari (270 de milioane de euro), este menit să “supervizeze” acţiunile puse în aplicare de Bogota pentru a reduce culturile ilegale de coca şi a oferi culturi de substituire, potrivit UNODC.

Cu 146.000 de hectare pe care se cultivă coca, ingredientul de bază al cocainei, Columbia era în 2016 principalul producător şi exportator de cocaină din lume, potrivit ONU.

Pentru a susţine acordul de pace istoric ce a permis dezarmarea şi transformarea în partid politic a gherilei FARC, implicată în traficul de droguri, preşedintele columbian Juan Manuel Santos a lansat în mai un program de substituire a plantaţiilor de coca.

Planul, ce vizează 83.790 de familii, este menit să eradicheze 50.000 de hectare de coca în 12 luni, în schimbul unei subvenţii lunare de un milion de pesos (circa 330 de dolari) timp de un an şi asistenţă tehnică timp de doi ani.

Însă obiectivul reconversiei acestor terenuri în câmpuri de arbori cafea sau de bananieri se confruntă cu numeroase obstacole, inclusiv din cauza lipsei de infrastructură pentru a valoriza, a transporta şi a comercializa recoltele produse în regiunile îndepărtate.

În SUA, principala destinaţie a cocainei columbiene, Congresul a votat un ajutor de 450 de milioane de dolari pentru a finanţa programul “Paz Columbia” (Pace în Columbia).

În mai mult de o jumătate de secol, complexul conflict armat columbian a implicat în jur de 30 de gherile, miliţii paramilitare de extremă dreapta şi forţe de ordine, şi cel puţin 260.000 de oameni au fost ucişi, peste 60.000 au fost daţi dispăruţi şi 7,1 milioane au fost nevoiţi să se refugieze

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un mic sat european cu doar 2.800 de locuitori ‘face concurență Veneției’

Micul sat este atât de frumos, încât a fost comparat cu Veneția, cu canalele săpate manual și căsuțele cu acoperișuri de paie. Este un...

Prada revine la elementele fundamentale ale garderobei masculine pentru primăvară-vară 2027

Există un moment, în fiecare sezon de prezentări, când un brand important decide să se îndepărteze de logica excesului. De cele mai multe ori,...

Peter Magyar anunță ‘epurarea’ unor figuri-cheie rămase din regimul Orban. Președintele Ungariei, pe lista celor vizați

Premierul ungar Peter Magyar a anunţat luni că guvernul său va iniţia înlăturarea preşedintelui Tamas Sulyok printr-un amendament constituţional şi că va lansa o...

Aliatul cu care va discuta Putin despre ‘amenințările’ lui Zelenski. Pe cine a pus în gardă președintele Rusiei

Poziția Ucrainei privind eliminarea repetitoarelor de semnal din Belarus, despre care Kievul susține că sunt folosite pentru ghidarea dronelor rusești, urmează să fie discutată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.