StiripesurseSintezeONU condamnă Israelul pentru folosirea forţei împotriva palestinienilor din Gaza

ONU condamnă Israelul pentru folosirea forţei împotriva palestinienilor din Gaza

Publicat:

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a condamnat vineri “utilizarea aparent intenţionată de către Israel a forţei letale şi a altor forţe în mod excesiv” împotriva civililor protestatari în Gaza şi a cerut ca cei care au comis aceste violenţe să fie aduşi în faţa justiţiei, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Forumul de la Geneva a adoptat o rezoluţie privind răspunderea, propusă de Pakistan în numele Organizaţiei Conferinţei Islamice (OCI), cu 23 de voturi pentru, opt împotrivă şi 15 abţineri.

Citeşte şi: ATAC cu grenadă asupra consulatului Rusiei din Atena

Ţările europene au avut opinii împărţite şi Statele Unite nu au participat, după ce au părăsit organismul anul trecut ca urmare a unei suspiciuni privind o atitudine părtinitoare anti-Israel.

Textul rezoluţiei are la bază o anchetă ONU, potrivit căreia forţele de securitate israeliene ar fi comis crime de război şi crime împotriva umanităţii în uciderea a 189 de palestinieni şi rănirea a peste 6.100 în cursul unor proteste care au avut loc săptămânal anul trecut.


Citeşte şi: Un chinez a intrat cu maşina în pietoni. Şase oameni au fost ucişi!

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.