StiripesurseSintezeONU: Discuţiile dintre liderii din Israel şi Egipt s-au concentrat pe...

ONU: Discuţiile dintre liderii din Israel şi Egipt s-au concentrat pe conflictul din Fâşia Gaza

Publicat:

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi au discutat miercuri seara despre conflictul israeliano-palestinian şi situaţia din Fâşia Gaza, au comunicat cele două părţi joi, potrivit AFP, transmite agerpres.

În cursul întâlnirii desfăşurate la reşedinţa lui Sissi în marja Adunării Generale a ONU, cei doi oficiali au discutat despre ‘modalităţile de relansare a procesului de pace, preşedintele (egiptean) subliniind importanţa reluării negocierilor între părţile palestiniană şi israeliană în vederea unei soluţii echitabile şi cuprinzătoare la problema palestinienilor’, a indicat preşedinţia egipteană.

Citeşte şi: Doi agenţi Interpol au fost împuşcaţi mortal în Mexic

Această reglementare trebuie să ‘fie conformă cu soluţia a două state şi cu acordurile internaţionale în vigoare’, a mai subliniat ea.

Netanyahu şi Sissi au discutat timp de aproape două ore ‘evoluţiile regionale şi situaţia din Fâşia Gaza’, a indicat la rândul său serviciul de presă al premierului israelian, fără a evoca eforturile în prezent în blocaj privind o soluţionare globală a conflictului cu palestinienii.


Egiptul este una dintre cele doar două ţări arabe care au încheiat pacea cu Israelul, în urma semnării acordurilor de la Camp David cu 40 de ani în urmă. Cele două ţări trebuie să observe o pace ‘rece’ în relaţiile lor, întrucât opinia publică egipteană este în mare parte solidară cu palestinienii.

Netanyahu şi Sissi s-au întâlnit de nenumărate ori de la accederea acestuia din urmă la preşedinţia de la Cairo în 2014. Dar de regulă întâlnirile lor sunt înconjurate de discreţie.

Cu toate acestea, ambele ţări continuă să aibă o cooperare strânsă în materie de securitate.

Citeşte şi: Un chinez, care a ucis nouă elevi, a fost executat

Egiptul joacă în mod tradiţional rolul de mijlocitor a palestinienilor şi în prezent acţionează în vederea încheierii unui armistiţiu durabil între Israel şi mişcarea fundamentalistă Hamas în Fâşia Gaza, la frontiera dintre cele două ţări.

Israelul şi Hamas s-au confruntat în trei războaie din 2008 în Fâşia Gaza, iar escaladarea tensiunilor din ultimele luni a generat temeri privitoare la un nou conflict.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, urmează să se adreseze joi Adunării Generale a ONU. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.