ONU: Există o ‘probabilitate ridicată’ ca 2024 să fie cel mai călduros an din istorie
ONU spune că există o „probabilitate ridicată” ca 2024 să fie cel mai călduros an din istorie.
Anul acesta are o probabilitate ridicată de a fi chiar mai cald decât 2023, care a fost la rândul său cel mai fierbinte an înregistrat vreodată, a declarat marți agenția meteo și climatică a Națiunilor Unite, potrivit stiripesurse.ro.
Citește și: Galbur: „Reunificarea cu România – unica soluție”
“Există o mare probabilitate ca anul 2024 să doboare recordul din 2023”, a declarat Omar Baddour, șeful de monitorizare a climei din cadrul Organizației Meteorologice Mondiale, citat de AFP.
Valurile de căldură, inundațiile, seceta, incendiile și cicloanele tropicale s-au intensificat și au provocat deja probleme, tulburând viața de zi cu zi a milioane de oameni și provocând pierderi economice de multe miliarde de dolari.
Citește și: Condițiile moderne de trai au ajuns la Cociulia
Potrivit raportului OMM, anul trecut a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, cu 1,45 grade peste nivelul din perioada preindustrială.
A fost cea mai caldă perioadă de zece ani înregistrată vreodată.











