StiripesurseExterneONU: O asediere totală a Fâşiei Gaza este 'interzisă' de dreptul...

ONU: O asediere totală a Fâşiei Gaza este ‘interzisă’ de dreptul internaţional umanitar

Publicat:

O asediere totală a Fâşiei Gaza, anunţată luni de către ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant, este ”interzisă” de dreptul internaţional umanitar, avertizează marţi ONU Israelul, relatează AFP.

”Impunerea unui asediu care să pună în pericol viaţa civililor prin privarea acestora de bunuri esenţiale supravieţuirii lor este interzisă de dreptul internaţional umanitar”, avertizează într-un comunicat o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisar ONU însărcinat cu Drepturile Omului Volker Türk, Ravina Shamdasani.

Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare

Yoav Gallant a ordonat luni un ”asediu complet” al Fâşiei Gaza şi a anunţat oprirea alimentării cu electricitate, hrană, apă şi combustibil a enclavei palestiniene în urma atacului-surpriză din weekend al Hamas împotriva Israelului.

”Aceste riscuri agravează grav situaţia umanitară şi a drepturilor omului în (Fâşia) Gaza, inclusiv capacitatea instalaţiilor medicale de a funcţiona, având în vedere mai ales numărul în creştere al răniţilor”, a avertizat Ravina Shamdasan marţi, într-o conferinţă comună de presă, la Geneva, cu un purtător de cuvânt al Biroului ONU al Afacerilor Umanitare (OCHA) Jens Laerke, relatează CNN.


Decizia Israelului de a tăia alimentarea cu apă potabilă în Fâşia Gaza afectează peste 610,000 de oameni, a anunţat Jens Laerke.

Acest lucru va antrena o ”penurie gravă de apă potabilă”, a avertizat el.

”Rămânem în continuare extrem de alarmaţi de aceste evenimente care escaladează rapid”, a declarat el.

Peste 187,500 au fost deplasate în Fâşia Gaza începând de sâmbătă, a anunţat reprezentantul OCHA.

”Începând de sâmbătă, patru şcoli şi opt instalaţii medicale au fost avariate în Fâşia Gaza”, a mai anunţat el.

”Distrugerea infrastructurilor şi drumurilor a blocat deplasarea Protecţiei Civile şi echipelor mediclae care încercau să ajungă la victime”, a denunţat Jens Laerke.

Instalaţii medicale, de apă şi de asanare au fost avariate în atacurile Israelului, a acuzat reprezentantul OCHA.

CICR, PREGĂTIT SĂ CLARIFICE SOARTA DISPĂRUŢILOR

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) s-a declarat marţi, într-un comunicat, ”pregătit să ajute la reunirea familiilor şi apropiaţilor, la clarificarea sorţii persoanelor (date) dispărute şi la evacuarea răniţilor”, în coordonare cu Semiluna Roşie palestiniană şi Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii.

Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei

”Uciderea civililor şi relele tratamente sunt interzise de către Convenţiile de la Geneva. În plus, Convenţiile cer ca răniţii şi bolnavii să fie îngrijiţi”, subliniază într-un comunicat preşedinta CICR, Mirjana Spoljaric.

”Suntem pregătiţi să facem tot ceea ce putem pentru a ajuta”, subliniază ea, evocând neutralitatea organizaţiei pe care o conduce.

CICR – care efectuează de zeci de ani vizite în centre de detenţie israeliene şi palestiniene – se află în contact cu ”toate părţile”, pentru a le aminti obligaţiile şi responsabilităţile pe care le au în virtutea dreptului umanitar internaţional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina e lăsată să intre în față la coada pentru rachete Patriot, dar trebuie să pună banii pe masă. Zelenski a fixat un deadline...

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina a încheiat un acord cu Statele Unite și țările partenere pentru furnizare de noi sisteme de apărare...

În timp ce comerțul cu amănuntul crește în UE, România înregistrează cel mai mare recul

Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 0,9% în Uniunea Europeană şi cu 1% în zona euro, în aprilie, comparativ cu perioada similară din...

11 țări europene vor să crească restricțiile de călătorie pentru turiștii ruși

Pe măsură ce Moscova își intensifică atacurile împotriva civililor ucraineni, unsprezece țări europene solicită noi restricții care vizează cetățenii ruși care doresc să călătorească...

Balanța se înclină în favoarea Ucrainei pe câmpul de luptă

Noile amenințări și atacurile letale rusești asupra orașelor ucrainene vin într-un moment în care situația trupelor invadatoare se deteriorează constant, scrie La Razon. În ciuda a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.