ONU: Poluarea contribuie la proliferarea superbacteriilor rezistente la medicamente

Publicat:

Reducerea poluării provenite din sectoarele farmaceutic şi agricol este esenţială pentru combaterea proliferării superbacteriilor rezistente la medicamente, care ar putea ucide 10 milioane de persoane anual până în 2050, a avertizat marţi ONU, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Există tot mai multe dovezi că mediul joacă un rol cheie în dezvoltarea, transmiterea şi răspândirea” rezistenţei la antimicrobiene (RAM), afirmă Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) într-un raport publicat marţi.


Citește și : Damascul promite ONU că ajutorul cerut va ajunge la toţi sirienii

Această rezistenţă se produce atunci când microorganisme precum bacterii, virusuri, paraziţi sau ciuperci devin rezistente la tratamentele antimicrobiene la care erau sensibile anterior.

Rezistenţa la antibiotice este considerată o ameninţare de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care se teme că lumea se îndreaptă către o eră în care infecţiile comune pot începe să ucidă din nou oameni.

Se estimează că 1,27 milioane de decese au fost atribuite direct infecţiilor rezistente la medicamente în 2019, potrivit ONU. Până în 2050, până la 10 milioane de astfel de decese ar putea avea loc anual.

Această rezistenţă este dată de utilizarea abuzivă a antibioticelor, însă ONU subliniază şi alţi factori mai puţin evidenţiaţi: ea este “strâns legată de tripla criză planetară provocată de schimbările climatice, pierderea biodiversităţii şi a naturii, precum şi de poluare şi deşeuri”.

Poluarea, legată în special de industria farmaceutică şi de agricultură, permite antimicrobienilor să pătrundă în mediu, începând cu râurile.

“Este o problemă reală, deoarece râurile sunt adesea sursa apei noastre potabile”, a declarat microbiologul Jonathan Cox, de la Universitatea Aston din Marea Britanie, care nu a participat la redactarea raportului.

“Este vorba despre o pandemie tăcută”, a mai spus el.

ONU, la rândul său, prezintă un set de soluţii, care vizează sectoarele ce contribuie la această problemă.

Astfel, industria farmaceutică este invitată să “asigure izolarea şi tratarea adecvată a deşeurilor şi a apelor uzate”, cu o consolidare generală a cadrului de reglementare.

Citește și : Opt luptători au fost salvaţi de sub dărâmături în Turcia (VIDEO)

Experţii recomandă, de asemenea, spitalelor să instaleze sisteme specifice de tratare a apelor uzate şi să asigure eliminarea medicamentelor.

În agricultură, de exemplu, se sugerează o “reevaluare a limitelor antimicrobiene” şi “reducerea deversărilor” pentru protejarea căilor navigabile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Numărul cazurilor de infectare cu o bacterie „mâncătoare de carne”, la nivel record în Japonia

Numărul cazurilor de infectare cu o bacterie „mâncătoare de carne”, la nivel record în Japonia Sindromul de şoc toxic streptococic, o boală potenţial fatală cauzată...

Maia Sandu, discurs despre pace în Elveția la Summitul dedicat Ucrainei. La ce s-a referit

Maia Sandu, discurs despre pace în Elveția la Summitul dedicat Ucrainei. La ce s-a referit Șefa statului, Maia Sandu, a ținut un discurs la Summitul...

Topul orașelor cu cea mai bună mâncare din lume. Un singur oraș european între primele 10

Topul orașelor cu cea mai bună mâncare din lume. Un singur oraș european între primele 10 Unii călători aleg un city break în funcție de...

Prea mulți pasageri într-un avion din Italia. Decizia echipajului de zbor: „250 de euro pentru cine coboară”

Prea mulți pasageri într-un avion din Italia. Decizia echipajului de zbor: „250 de euro pentru cine coboară” O eroare comisă de compania aeriană Ryanair a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.