StiripesurseȘtirile zileiONU, 'şocată' de condiţiile de detenţie a migranţilor în Statele Unite

ONU, ‘şocată’ de condiţiile de detenţie a migranţilor în Statele Unite

Publicat:

Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, s-a declarat luni “şocată” de condiţiile de detenţie a migranţilor în Statele Unite, subliniind de asemenea că copiii nu ar trebui niciodată separaţi de familiile lor, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Aceste critici puternice din partea dnei Bachelet intervin după declaraţiile preşedintelui american Donald Trump, care a anunţat că centrele de detenţie pentru migranţi, criticate pentru suprapopulare şi condiţiile rele de trai, vor fi deschise jurnaliştilor.

Citește și : Cursa de la Pamplona s-a încheiat și anul acesta cu oameni răniți de taurii furioși

Într-un comunicat, înaltul comisar se declară “şocată” de condiţiile de detenţie a migranţilor şi refugiaţilor – “copii şi adulţi” – în Statele Unite.

“Ca medic pediatru, dar de asemenea ca mamă şi fost şef de stat (în Chile), sunt profund şocată că copiii sunt forţaţi să doarmă pe podea în instalaţii supraaglomerate, fără acces adecvat la îngrijire medicală sau hrană şi în condiţii sanitare rele”, a declarat ea, citată în comunicat.


“Detenţia unui copil, chiar şi pentru perioade scurte şi în bune condiţii, poate avea consecinţe grave pentru sănătatea şi dezvoltarea sa. Gândiţi-vă la daunele produse în fiecare zi lăsând această situaţie alarmantă să continue”, a adăugat ea.

Mai multe organisme ale ONU pentru drepturile omului au susţinut că detenţia copiilor migranţi ar putea constitui un tratament crud, inuman sau degradant, interzis prin dreptul internaţional.

În mai, 144.000 de persoane au fost arestate şi plasate în detenţie de poliţia de frontieră (CBP).

Citește și : Papa Francisc: ‘Migranții sunt simbolul tuturor celor excluşi’

Un raport al Ministerului pentru Securitate Internă (DHS) american, care supraveghează poliţia de frontieră, a admis săptămâna trecută o “suprapopulare periculoasă” în mai multe centre de primire a imigranţilor ilegali, majoritatea din America Centrală care fug de violenţă şi mizerie în ţara lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.