StiripesurseExterneOPEC: Consumul mondial de petrol va crește până în 2050, chiar...

OPEC: Consumul mondial de petrol va crește până în 2050, chiar dacă încălzirea globală se intensifică

Publicat:

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a estimat că cel puţin până în 2050 consumul mondial de petrol va continua să crească, catalogând drept „irealizabilă” o renunţare rapidă la combustibilii fosili, în pofida eforturilor necesare pentru a combate încălzirea planetei, transmit AFP și Agerpres.

În ediţia din 2025 a raportului privind „Perspectivele pentru cererea petrolieră mondială”, OPEC estimează că consumul de petrol va creşte cu 18,6% între 2024 şi 2050, de la 103,7 milioane de barili pe zi până la 123 milioane barili pe zi.

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

„Nu se întrevede un vârf al cererii de petrol la orizont”, a declarat secretarul general al OPEC, Haitham Al Ghais, pentru a sublinia că nu va exista un recul al consumului mondial de petrol în următorii 25 de ani.

Pe de altă parte, Agenţia Internaţională a Energiei se aşteaptă ca cererea globală de petrol să atingă un vârf de 105,6 milioane barili pe zi în 2025, pentru ca ulterior să înceapă să scadă uşor, a anunţat luna trecută principalul organism de consiliere al ţărilor industrializate.


„Realitatea astăzi este că lumea consumă mai mult lemn, petrol, cărbune, gaze, toate formele de energie, decât înainte”, consideră OPEC.

Cu excepţia cărbunelui, OPEC se aşteaptă la o creştere a cererii pentru toate sursele de energie, petrolul şi gazele urmând să reprezinte mai mult de 50% din consumul energetic în 2050.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

„În ultimii ani, a devenit din ce în ce mai evident pentru numeroşi decidenţi politici că o eliminare rapidă a petrolului şi gazelor este irealizabilă şi de ordinul unei fantasme. Numeroase politici iniţiale pentru ajungerea la neutralitatea emisiilor au promovat calendare nerealiste şi nu au ţinut cont de securitatea energetică, de accesibilitatea financiară sau de fezabilitatea măsurilor. Aceasta stare de spirit este pe cale să se schimbe”, a subliniat secretarul general al OPEC.

Organizaţia condusă de facto de Arabia Saudită estimează că cererea globală de energie ar urma să crească cu 23% până în 2050, stimulată de creşterea populaţiei, urbanizarea crescută, cererea mare de electricitate a centrelor de date şi necesitatea de a furniza energie miliardelor de oameni care nu au acces la ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Opoziția critică o parte din inițiativele premierului desemnat Vasile Tofan

Deși Vasile Tofan, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru de Partidul Acțiune și Solidaritate, are idei revoluționare privind guvernarea statului, deputații din opoziție susțin...

Grosu: Anastasia Taburceanu a restituit la MoldATSA toți banii pe care i-a primit de la instituție

Liderul PAS, Igor Grosu, declară în contextul scandalului cu salariul nejustificat al verișoarei Maiei Sandu, Anastasia Taburceanu, angajată comunicatoare la MoldATSA, că aceasta ar...

Șeful Pentagonului introduce testarea testosteronului pentru militarii americani

Armata americană va măsura nivelul de testosteron al soldaților săi pentru a identifica un eventual deficit și pentru a le oferi, dacă este cazul,...

Junghietu: Evoluțiile din Orientul Mijlociu influențează direct prețul gazelor de pe piețele internaționale

Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu continuă să se reflecte în prețurile gazelor naturale de pe piețele internaționale, iar Republica Moldova nu este ocolită de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.