StiripesurseDiasporaOPEC îşi menţine estimările privind consumul mondial de petrol, dar le...

OPEC îşi menţine estimările privind consumul mondial de petrol, dar le reduce în cazul Europei

Publicat:

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) menţine nemodificate estimările privind consumul mondial de petrol în 2023, la circa 101,9 milioane de barili pe zi (mbz), cu 2,3% mai mult faţă de 2022, dar a revizuit uşor în scădere cererea în ţările bogate din Europa, unica regiune la nivel global unde este preconizată o diminuare, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.  

Conform noilor previziuni, incluse în raportul pentru luna aprilie privind piaţa, OPEC estimează că în ţările europene mai industrializate consumul va scădea cu 0,3% comparativ cu anul trecut, la 13,46 mbz.

Citește și: Ruşii se plâng de întârzierile în eliberarea vizelor pentru delegaţia lor la ONU

În raport, OPEC preconizează un consum mai mic faţă de cel calculat în urmă cu o lună în toate trimestrele anului şi reaminteşte că deja, în decembrie 2022, cererea s-a redus pentru a patra lună consecutiv în regiune.

“Cererea de petrol a fost afectată de slăbirea rezultatelor macroeconomice şi evoluţia geopolitică a regiunii”, menţionează OPEC, reamintind că, deşi inflaţia a scăzut până la 9,2%, este în continuare mult peste obiectivul de 2% stabilit de Banca Centrală Europeană pentru zona euro.


Totuşi, organizaţia are încredere că în trimestrul al treilea va avea loc o anumită recuperare a consumului, impulsionată de utilizarea combustibilului pentru aviaţie şi de benzină, dar avertizează că vor persista riscurile, din cauza “persistentei posibilităţi de recesiune în regiune”.

În restul lumii, China şi India vor continua să înregistreze creşteri ale cererii, cu majorări în jur de 5% faţă de anul anterior.

Cei doi giganţi asiatici vor consuma împreună, în 2023, conform acestor calcule, 21 mbz, echivalentul a 20% din consumul mondial al Planetei.

În ceea ce priveşte China, OPEC semnalează că cererea a revenit în forţă odată cu eliminarea politicilor restrictive de luptă împotriva pandemiei de Covid-19 şi că mobilitatea internă şi călătoriile cu avionul sunt aproape de 80% din nivelurile prepandemie.

Citește și: Autorităţile americane l-au identificat pe autorul ‘Pentagon Leaks’

În America Latină, consumul de petrol va creşte cu 0,16 %, un nivel apropiat de cel calculat în raportul anterior.

Creşterea mobilităţii şi a transportului aerian explică în bună parte această majorare, potrivit OPEC.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.