StiripesurseDiasporaOPEC şi Rusia majorează producţia petrolieră cu 648.000 de barili pe...

OPEC şi Rusia majorează producţia petrolieră cu 648.000 de barili pe zi

Publicat:

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol, împreună cu un grup de ţări producătoare aliate, printre care şi Rusia, a decis să majoreze în iulie şi august producţia petrolieră cu 50% mai mult decât estimaseră, respectiv cu până la 648.000 barili pe zi lunar, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

Această creştere este cu 50% superioară celor din lunile precedente – 432.000 barili pe zi – în cadrul unui plan de deschidere graduală a robinetelor la fiecare 30 de zile, a anunţat organizaţia petrolieră, într-un comunicat, după reuniunea ministerială ce a avut loc online.

Citește și : Războiul din Ucraina şi pandemia vor urgenta tranziţia energetică a Europei

Asta înseamnă că în fiecare dintre cele două luni se vor adăuga încă 216.000 barili în plus.

Aceste creşteri graduale – începute în iulie 2021- pentru a compensa reducerea producţiei din cauza scăderii cererii, în 2020, provocată de pandemie, se întindeau până în septembrie, astfel că, în practică, finalizarea măsurii va fi în august.


Decizia, luată la o reuniune virtuală a alianţei formate din 23 de ţări, a venit în contextul presiunilor unor state consumatoare, precum SUA, pentru ca OPEC să majoreze şi mai mult producţia, cu scopul de a reduce preţul petrolului, care a oscilat în jurul valorii de 120 dolari pe baril, nivelul cel mai ridicat din ultimul deceniu.

Rusia “a pompat” în aprilie 1,5 milioane de barili pe zi, sub cota ce îi revenea în cadrul alianţei celor 23 de ţări, din cauza impactului sancţiunilor impuse de Occident ca urmare a invaziei în Ucraina.

Uniunea Europeană finalizează un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care include un veto pentru importurile de petrol din această ţară care vin pe mare.

OPEC a avertizat la mijlocul lunii mai că sancţiunile ce vizează Moscova vor afecta capacitatea sa de export şi a calculat că Rusia, al doilea mare producător din lume, va furniza anul acesta în medie cu 7,5% mai puţin petrol faţă de cât estimase în urmă cu trei luni.

Citește și : Suedia va furniza Ucrainei ajutor economic suplimentar şi noi echipamente militare

Arabia Saudită, până acum, anunţase că nu intenţionează să-şi majoreze producţia pentru a compensa scăderea furnizărilor din Rusia determinată de sancţiuni.

OPEC şi aliaţii săi vor reevalua situaţia din piaţă la o întâlnire ministerială virtuală ce va avea loc pe 30 iunie 2022.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.