StiripesurseDiasporaOpoziţia britanică se raliază ideii organizării alegerilor anticipate în decembrie

Opoziţia britanică se raliază ideii organizării alegerilor anticipate în decembrie

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson părea marţi în poziţia de a câştiga prima rundă a pariului său de a scoate Regatul Unit din impasul generat de Brexit, principalele partide de opoziţie declarându-se pregătite să se ralieze proiectului său de a organiza alegeri parlamentare anticipate în decembrie, informează Reuters şi dpa, scrie agerpres.

Camera Comunelor a respins ferm luni seara o moţiune care propunea organizarea votului la 12 decembrie, aşa cum şi-a dorit premierul, care avea nevoie de o majoritate calificată de două treimi pentru aprobarea acesteia.

Citește și : Armata lui Bashar Al-Assad se luptă violent cu militarii turci în nordul Siriei

Dar în timp ce Boris Johnson anunţa că ar urma să depună un proiect de lege pentru a încerca să obţină un acord asupra acestei date cu o majoritate simplă, situaţia s-a limpezit marţi dimineaţa.

Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a apreciat că principalele condiţii avansate de laburişti pentru organizarea alegerilor anticipate sunt de acum îndeplinite.


‘Am declarat constant că noi suntem pregătiţi de alegeri şi că sprijinul nostru este condiţionat de faptul că un “Brexit fără acord” este exclus’, a declarat Jeremy Corbyn. ‘Am fost informaţi de UE că a confirmat amânarea punerii în aplicare a articolului 50 până la 31 ianuarie, deci în cursul următoarelor trei luni condiţia noastră ca un Brexit ‘fără acord’ (‘no deal’) să nu mai fie în discuţie a fost îndeplinită’. ‘Vom lansa acum cea mai ambiţioasă şi radicală campanie pe care ţara noastră a văzut-o vreodată pentru o adevărată schimbare’, a adăugat el, potrivit serviciului său de presă.

Dar alegerile s-ar putea să nu mai aibă loc la 12 decembrie, dată respinsă de Camera Comunelor, ci la 11 decembrie, cu o zi mai devreme, a transmis marţi BBC.

Potrivit unor surse guvernamentale care au solicitat anonimatul, Boris Johnson ar fi dispus să accepte o moţiune de compromis depusă în acest sens de liberalii democraţi şi de naţionaliştii scoţieni din SNP. Aceste două partide de opoziţie sunt mai mult preocupate de data dizolvării parlamentului, nu de data la care va fi organizat scrutinul.

Citește și : Premierul Libanului, Saad Hariri, demisionează

Acestea au propus iniţial ca scrutinul să aibă loc la 9 decembrie, cerând în acelaşi timp garanţii că Boris Johnson nu va relansa înainte de dizolvarea parlamentului dezbaterea asupra noului acord privind Brexitul pe care l-a obţinut la Bruxelles la 17 octombrie.

Convocarea alegerilor anticipate ar fi doar o primă etapă pe calea sinuoasă a ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, aşa cum aminteşte pariul pierdut al Theresei May în 2017.

Dacă, la fel ca atunci, niciun partid nu va obţine o majoritate absolută la sfârşitul acestor alegeri, impasul generat de Brexit va fi prelungit, apreciază observatorii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.