Opoziţia rusă din Marea Britanie îndeamnă la ‘unitate’ împotriva regimului lui Putin

Publicat:

Opoziţia rusă din Marea Britanie îndeamnă la ‘unitate’ împotriva regimului lui Putin

Personalităţi ale opoziţiei ruse care şi-au găsit refugiu în Marea Britanie au declarat miercuri că Occidentul a subestimat “pericolul pentru umanitate” pe care îl reprezintă regimul lui Vladimir Putin şi au pledat pentru “unitatea” opoziţiei împotriva preşedintelui rus, relatează EFE.

Vladimir Aşurkov, directorul Fundaţiei de luptă împotriva corupţiei (FBK), aliat şi prieten al defunctului Aleksei Navalnîi, a participat la un eveniment al opoziţiei ruse împreună cu Marina Litvinenko, văduva fostului spion rus Aleksandr Litvinenko, otrăvit cu poloniu radioactiv în 2006 la Londra, Ksenia Maksimova, fost model rus şi lideră a Societăţii Democrate ruse, şi Tom Keatinge, directorul Centrului pentru combaterea criminalităţii financiare şi studii de securitate (RUSI), potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : America este principalul furnizor al Europei de ţiţei, motorină şi gaze naturale lichefiate

Evenimentul a avut loc în acelaşi timp în care văduva lui Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia, susţinea la Strasbourg un discurs în Parlamentul European, în care a spus că soţul ei “a fost torturat timp de trei ani în închisoare, înfometat într-o celulă minusculă, izolat de lumea exterioară şi fără vizite, apeluri telefonice şi scrisori”, iar apoi “a fost ucis”.

La evenimentul de la Londra, organizat pentru a evalua viitorul opoziţiei în Rusia după decesul subit al lui Aleksei Navalnîi la 16 februarie într-o închisoare dincolo de Cercul Polar, despre care opozanţii susţin că a fost ucis de regimul rus, Aşurkov a declarat că “Occidentul a subestimat pericolul pe care îl reprezintă regimul lui Putin pentru umanitate”.

Guvernul lui Putin “este un pericol nu doar pentru ruşi, dintre care sute de mii au fost trimişi la închisoare pentru că au postat mesaje (anti-regim – n.r.) pe reţelele de socializare; (un pericol) nu doar pentru Ucraina, prin agresiunea brutală asupra sa, care a început acum doi ani, cu sute de mii de morţi şi alte milioane de persoane strămutate; nu doar pentru că provoacă instabilitate în Europa de Est”, a spus el.

Regimul rus reprezintă “un pericol global care subminează ordinea internaţională şi pune în pericol întreaga umanitate”, a avertizat Aşurkov.

Actualul lider al FBK, întemeiat de Navalnîi, a afirmat că moartea lui Aleksei Navalnîi a cufundat lumea în “suferinţă şi indignare” şi a amintit că “terenul politic din Rusia este foarte diferit de cel din ţările democratice”. “Nu este posibil să te opui guvernului sau să participi la campanii”, a explicat el.

Întrebat despre dovezile care îi susţin convingerea că Navalnîi a fost asasinat, el a precizat că Putin a încercat deja să îl ucidă în 2020 – când opozantul a fost otrăvit cu agent neurotoxic Noviciok -, “iar în ultimii ani a existat mereu ideea de a-l ucide în închisoare”.

“Credem că transferul său (în decembrie) dintr-o închisoare relativ apropiată de Moscova, unde era vizitat aproape zilnic de un avocat, într-o colonie penitenciară îndepărtată (dincolo de Cercul Polar) a fost pentru a pregăti asasinarea sa, întrucât mai puţine informaţii pot să ajungă în exterior”, a declarat Aşurkov.

El a spus că asasinarea disidentului a avut loc “cel mai probabil” în urma “negocierii unui schimb de prizonieri” cu Occidentul, deşi “este destul de dificil de spus cu siguranţă”.

La rândul său, Marina Litvinenko a îndemnat fiecare opozant rus “să nu recunoască alegerile prezidenţiale” convocate pentru luna martie în Rusia şi nici pe Putin ca preşedinte al ţării lor.

Ksenia Maksimova, fost fotomodel rus şi actuala şefă a Societăţii Democrate ruse, a subliniat importanţa ca liderii opoziţiei ruse să rămână “uniţi” şi a îndemnat la recunoaşterea faptului că viitoarele alegeri din Rusia “nu vor fi corecte şi Putin nu poate fi recunoscut ca preşedinte”.

În intervenţia sa, Tom Keatinge, directorul RUSI, a subliniat că Putin “este un individ care nu respectă statul de drept”.

Citește și : Rusia a ocupat peste 300 de kilometri pătraţi din Ucraina în 2024

Keatinge consideră că ţările occidentale trebuie “să vrea să ajute Ucraina să câştige războiul, nu doar să o ajute să supravieţuiască, ceea ce fac acum”.

“Trebuie să profităm de acest moment pentru a-i provoca pe politicieni şi de a vedea dacă aceştia fac absolut tot ce pot pentru a ajuta Ucraina să câştige războiul cu Rusia”, a subliniat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Scholz cere măsuri împotriva spionilor chinezi din Germania

Scholz cere măsuri împotriva spionilor chinezi din Germania Cancelarul german Olaf Scholz a declarat miercuri că acuzațiile conform cărora asistentul unui proeminent politician de extremă...

Peste o sută de profiluri falsuri asociate fugarului Șor au fost identificate în doar o săptămână

Peste o sută de profiluri falsuri asociate fugarului Șor au fost identificate  în doar o săptămână În ultima săptămână, specialiștii în dezinformare de la Guvern...

Acord Rusia-Ucraina pentru schimbul a 48 de copii strămutaţi de război

Acord Rusia-Ucraina pentru schimbul a 48 de copii strămutaţi de război Rusia a anunţat miercuri un acord cu Ucraina pentru schimbul a 48 de copii...

Își vindea copilul! O ucraineancă a fost reținută în flagrant

Își vindea copilul! O ucraineancă a fost reținută în flagrant O ucraineancă în vârstă de 19 ani a fost reținută în flagrant în timp ce...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.