StiripesurseDiasporaOpoziţia siriană nu va participa la negocierile de pace de la...

Opoziţia siriană nu va participa la negocierile de pace de la Soci

Publicat:

Opoziţia siriană nu va participa la negocierile de pace de la Soci, săptămâna viitoare, a anunţat sâmbătă la Viena un purtător de cuvânt, citat de Reuters. Yahya al-Aridi a susţinut că guvernul de la Damasc şi aliatul acestuia, Rusia, nu au oferit angajamentele necesare, iar conferinţa de la Soci este o încercare de a submina eforturile ONU.

La Viena s-au încheiat vineri două zile de tratative de pace în Siria, coordonate de Organizaţia Naţiunilor Unite. În urma dialogului, s-a convenit asupra unui armistiţiu în Ghouta Orientală, conform agerpres.

ONU nu a decis încă dacă va participa la dialogul de la Soci. “Secretarul general Antonio Guterres este informat şi va fi informat la noapte despre rezultatul acstor discuţii de la Viena. El este cel care va trebui să ia apoi o decizie în privinţa răspunsului la invitaţia de a fi prezent la Soci”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Staffan de Mistura.

 

Citește și : Negocierile de pace de la Viena : Guvernul şi opoziţia din Siria au convenit asupra unui armistiţiu


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.