StiripesurseȘtirile zileiOpt oameni au murit în Afganistan după ce au trecut cu...

Opt oameni au murit în Afganistan după ce au trecut cu maşina peste un dispozitiv exploziv

Publicat:

Cel puţin opt persoane, membre ale aceleiaşi familii, au fost ucise după ce autovehiculul în care se aflau a trecut peste un dispozitiv exploziv în provincia Baghlan din nordul Afganistanului, au anunţat luni poliţia şi alţi responsabili locali, transmite dpa, potrivit agerpres.

Printre victime se află patru femei şi doi copii, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din provincie, Javid Basharat, pentru dpa.

Citeşte şi: McDonald’s îşi dă afară directorul general

Potrivit acestuia, cel puţin alte şase persoane au fost rănite grav în explozie.

Deflagraţia s-a produs în jurul orei locale 09:00 (04:30 GMT) într-o zonă de la periferia oraşului Pul-e Khumri, capitala provinciei Baghlan.


Doi membri ai consiliului provincial, Mohammad Zarif Zarif şi Assadullah, au confirmat incidentul.

Citeşte şi: Margrethe Vestager: UE nu are nevoie de campioni industriali ‘cocoloşiţi’

Conform celui mai recent raport trimestrial al Misiunii ONU de Asistenţă în Afganistan (UNAMA), atacurile cu bombă neprovocate de atentatori sinucigaşi sunt responsabile de 20% dintre victimele civile în primele nouă luni ale anului, provocând 347 de morţi şi 1.317 de răniţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.