StiripesurseDiasporaOpt responsabili din poliţie spanioli, inculpaţi pentru violenţele de la referendumul...

Opt responsabili din poliţie spanioli, inculpaţi pentru violenţele de la referendumul din 2017 din Catalonia

Publicat:

Opt responsabili din poliţie spanioli au fost inculpaţi pentru presupusa lor responsabilitate în violenţele poliţieneşti care au marcat referendumul pentru autodeterminare interzis din octombrie 2017 în Catalonia, au anunţat joi autorităţile judiciare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Imaginile cu aceste violenţe şi persoanele rănite au făcut înconjurul lumii, contribuind la pătarea imaginii Spaniei în timpul crizei separatiste catalane din octombrie 2017.

Citește și : Parlamentul britanic va fi chemat să se pronunţe luni din nou cu privire la alegeri anticipate

Într-un document transmis de tribunalul superior din Catalonia, un judecător i-a citat pe “agenţii direct responsabili pentru operaţiunile concrete realizate în fiecare din birourile de vot care fac obiectul anchetei (…) în calitate de inculpaţi”.

Cei opt responsabili, ale căror grade nu au fost precizate, sunt convocaţi între 9 şi 11 octombrie la palatul de justiţie din Barcelona.


Forţele de securitate naţionale şi poliţia regională au primit ordin să împiedice desfăşurarea acestui referendum interzis de justiţie.

Citește și : Putin invită liderii G7 în Rusia dacă doresc să reprimească ţara sa în acest grup

În cadrul procesului istoric al liderilor catalani care s-a desfăşurat în iunie la Madrid înalţi responsabili ai poliţiei naţionale au apărat acţiunile forţelor de ordine.

Ei au reproşat poliţiei regionale că nu a închis birourile de vot, lăsând poliţia naţională şi garda civilă în faţa rezistenţei organizate a mii de persoane, relatează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.