StiripesurseDiasporaOraşul Mikolaiv, ţinta unor bombardamente ruse masive; cel puțin doi morți

Oraşul Mikolaiv, ţinta unor bombardamente ruse masive; cel puțin doi morți

Publicat:

Oraşul Mikolaiv din sudul Ucrainei a fost ţinta unor bombardamente ruse masive, probabil “cele mai puternice” de la începutul războiului în februarie, care au provocat moartea a două persoane, au anunţat duminică autorităţile locale ucrainene, citate de France Presse, potrivit agerpres.

“Mikolaiv a fost bombardat astăzi. Probabil cel mai puternic până acum”, a scris primarul oraşului Oleksandr Senkevici pe Telegram, potrivit căruia “explozii puternice” au fost auzite de două ori în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică.

Citește și : Poliţia din Austria a arestat un tânăr sub suspiciuni de terorism

Guvernatorul regiunii, Vitali Kim, a raportat doi morţi, un cuplu de civili, în aceste lovituri.

Alte lovituri au vizat regiunile Harkov (est) şi Sumî (nord-est).


Unele clădiri au fost avariate într-o “serie de explozii” la Harkov, a declarat primarul celui de-al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, Igor Terekhov.

O persoană a fost ucisă şi două rănite în regiunea Sumî, care a fost ţinta a “mai mult de 50 de lovituri” în ultimele 24 de ore, potrivit guvernatorului Dmitro Jîvîtski.

Pavlo Kirilenko, guvernatorul regiunii Doneţk, unde Moscova îşi concentrează cea mai mare parte a atacurilor, a declarat că trei civili au fost ucişi şi opt răniţi în urma bombardamentelor de sâmbătă.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut sâmbătă seară populaţiei să evacueze regiunea Doneţk din estul ţării, ale cărei oraşe sunt ţinta bombardamentelor mortale, pentru a scăpa de “teroarea rusă”, aminteşte AFP.

Citește și : Premierul australian vrea crearea unui organism reprezentativ al populaţiilor indigene în Parlament

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.