StiripesurseSintezeOrganizaţia Naţiunilor Unite dezminte că l-a forţat pe avocatul Asiei Bibi...

Organizaţia Naţiunilor Unite dezminte că l-a forţat pe avocatul Asiei Bibi să fugă din Pakistan

Publicat:

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a dezminţit marţi că l-a forţat să fugă din ţara sa pe avocatul unei femei creştine condamnate la moarte, în 2010, pentru blasfemie în Pakistan şi achitată săptămâna trecută, informează AFP, potrivit Agerpres.

Saiful Malook a fugit în Olanda după un val de proteste violente care au cuprins Pakistanul în urma deciziei Curţii Supreme a acestei ţări de a o achita pe Asia Bibi.

Citește și : UNHCR denunță ‘condiţiile abjecte’ pentru refugiaţi de pe cele două insule greceşti Samos şi Lesbos

Această femeie creştină din zona rurală a Pakistanului, în vârstă de circa 50 de ani şi mamă a cinci copii, a fost condamnată la moarte pentru “blasfemie” în 2010 după ce a fost denunţată de un imam.

“Biroul Naţiunilor Unite în Pakistan i-a oferit lui Malook asistenţă la solicitarea lui şi nu l-a forţat să-şi părăsească ţara contrar voinţei sale, cu atât mai mult cu cât ONU nu poate forţa pe nimeni să părăsească Pakistanul împotriva voinţei sale”, a declarat Eri Kaneko, o purtătoare de cuvânt a ONU.


Malook a afirmat luni, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Haga, că şi-a părăsit ţara fiind constrâns de ONU şi de Uniunea Europeană (UE), care au exprimat temeri pentru siguranţa lui.

“Ei (ONU) şi ambasadorii naţiunilor europene la Islamabad m-au ţinut timp de trei zile şi apoi m-au urcat într-un avion împotriva voinţei mele”, a declarat avocatul, care a părăsit Pakistanul sâmbătă. “Le-am spus că nu voi părăsi ţara atâta vreme cât Asia (Bibi) nu va ieşi din închisoare.”, a insistat el. “Nu sunt fericit să mă aflu aici, însă toată lumea a spus ‘Nu, tu eşti ţinta principală pentru moment şi lumea întreagă se ocupă de Asia Bibi'”, a mai spus avocatul.

Cu toate acestea, potrivit AFP, Malook a anunţat sâmbătă că părăseşte Pakistanul, exprimându-şi temerea pentru viaţa sa în faţa ameninţărilor islamiştilor radicali”. În situaţia actuală, îmi este imposibil să trăiesc în Pakistan”, a declarat el pentru agenţia franceză de presă, înainte de a urca la bordul unui avion.

Soarta Asiei Bibi rămâne incertă după ce un recurs a fost depus împotriva achitării ei. Eliberarea Asiei Bibi a fost pusă sub semnul întrebării în urma unui acord controversat încheiat între premierul pakistanez Imran Khan şi manifestanţii islamişti care au paralizat ţara prin proteste violente.

Citește și : Preşedintele Trump urmăreşte la Casa Albă desfăşurarea alegerilor din SUA

Asia Bibi, mamă a cinci copii, fusese condamnată la pedeapsa capitală în urma unei dispute cu femei musulmane, care i-au spus unui cleric dintr-un sat din provincia Punjab ca aceasta a făcut “remarci peiorative” la adresa profetului. Scandalul a început după ce femeile musulmane i-au reproşat lui Bibi că le foloseşte paharul pentru a bea apă. Ele au argumentat că Bibi nu poate face acest lucru, pentru că nu este musulmană.

Cazul ei a avut un mare răsunet internaţional, atrăgând atenţia Suveranilor Pontifi Benedict al XVI-lea şi Francisc. În 2015, una dintre fiicele ei s-a întâlnit cu Papa Francisc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.