StiripesurseȘtirile zileiOrice amestec în afacerile interne ale Chinei, 'menit eşecului', afirmă ambasadorul...

Orice amestec în afacerile interne ale Chinei, ‘menit eşecului’, afirmă ambasadorul Zhang Jun la ONU

Publicat:

“Orice încercare de a folosi Hong Kong-ul pentru a interveni în afacerile interne ale Chinei este sortită eşecului”, a afirmat vineri ambasadorul chinez la Naţiunile Unite, Zhang Jun, după o videoconferinţă informală a Consiliului de Securitate, relatează AFP, scrie agerpres.

În cursul acestei sesiuni solicitate de Washington şi Londra cu privire la controversata lege privind securitate naţională propusă de Beijing pentru Hong Kong, diplomatul ”a cerut Statelor Unite şi Regatului Unit să înceteze să formuleze acuzaţii fără fundament împotriva Chinei”, se arată într-un comunicat al misiunii diplomatice chineze.

Citește și : Primul deces al unui bebeluş din cauza COVID-19 în Elveţia

Congresul Naţional al Poporului – CNP, organul legislativ din China – a adoptat joi legea securităţii naţionale pentru Hong Kong, notează dpa.

Reglementarea a declanşat noi proteste în Hong Kong şi a provocat reacţii critice din partea Statelor Unite, care consideră că Beijingul afectează astfel statutul de centru financiar internaţional al fostei colonii britanice.


Legea chineză are precădere faţă de legislaţia internă din Hong Kong în privinţa acţiunilor apreciate drept ameninţări la adresa securităţii naţionale şi acţiuni de subminare a puterii de stat în teritoriul semiautonom Hong Kong.

Citește și : 241 de persoane ţinute captive de Boko Haram eliberate în Nigeria

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.