StiripesurseDiasporaOSCE trimite o misiune de investigare a alegerilor în Belarus

OSCE trimite o misiune de investigare a alegerilor în Belarus

Publicat:

Parlamentul European (PE) a adoptat joi o rezoluţie prin care nu-l mai recunoaşte pe Alexandr Lukaşenko drept preşedinte al Belarusului, calificată de Minsk drept ”agresivă”, ”îndepărtată de realitate” şi ”dezechilibrată”, în timp ce mai multe state membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), printre care şi România, au constituit o misiune de experţi independenţi pentru investigarea încălcării drepturilor omului şi fraudelor electorale în Belarus, relatează agenţiile EFE şi Reuters, potrivit agerpres.

În rezoluţia votată cu 574 de voturi pentru, 37 împotrivă şi 82 de abţineri, Parlamentul European a respins rezultatele alegerilor prezidenţiale desfăşurate în Belarus pe 9 august, câştigate de preşedintele Aleksandr Lukaşenko cu 80% din voturi, dar despre care PE consideră că au fost fraudate şi ”au încălcat toate standardele internaţionale”, motiv pentru care eurodeputaţii solicită Uniunii Europene impunerea de sancţiuni şi subliniază că legislativul european nu-l va mai recunoaşte pe Lukaşenko drept preşedinte începând cu data de 5 noiembrie, când acestuia îi expiră actualul mandat.

Citește și : Polonia vrea un fond UE de cel puţin un miliard de euro pentru stabilizarea Belarusului

Potrivit unui comunicat emis apoi de Ministerul de Externe belarus, Parlamentul European, ”care se descrie drept o structură serioasă, obiectivă şi democratică, nu a avut suficientă voinţă politică să privească dincolo de nasul său, să depăşească parţialitatea şi să nu devină ostatic al diverselor teme”. ”Analiza a fost înlocuită de un şir de propuneri emoţionale care nu duc nicăieri. Parlamentarii europeni ar trebui să aibă un minim de cunoştinţe de drept internaţional şi să respecte suveranitatea statelor terţe”, adaugă MAE belarus.

Tot joi, Ministerul de Externe danez a anunţat, potrivit Reuters, că un grup de state membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au constituit o misiune de experţi independenţi pentru investigarea încălcării drepturilor omului şi fraudelor electorale la scrutinul prezidenţial din Belarus.


Această misiune, care va investiga numeroasele relatări privind încălcări ale drepturilor omului înaintea, în timpul şi după alegerile din 9 august, urmează să publice un raport într-un termen de şase săptămâni, potrivit MAE danez.

Membrii OSCE care au constituit această misiune sunt Danemarca, Belgia, Canada, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franţa, Islanda, Letonia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Slovacia şi SUA.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei europene a anunţat că opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia este aşteptată luni la Bruxelles, unde se va întâlni cu miniştrii de externe din statele UE.

”Înaltul reprezentant Josep Borrell va organiza luni dimineaţă la Bruxelles o reuniune informală cu doamna Svetlana Tihanovskaia şi miniştrii afacerilor externe ai statelor membre ale UE”, a declarat agenţiei France Presse purtătorul de cuvânt Peter Stano.

Citește și : În ciuda negocierilor de pace, talibanii au ucis 20 de militari afgani

Opozanta, refugiată în Lituania după alegerile din 9 august, va merge după această întâlnire la Parlamentul European. Aceasta este a doua ei deplasare oficială externă, după cea efectuată la Varşovia. Tihanovskaia a anunţat că pregăteşte o listă cu membri ai forţelor de ordine responsabili pentru violenţele şi arestările arbitrare survenite în timpul manifestaţiilor împotriva preşedintelui Lukaşenko, în vederea unor eventuale acţiuni penale în viitor.

Miniştrii europeni de externe vor discuta despre sancţiunile pe care UE intenţionează să le adopte împotriva responsabililor de la Minsk, acestea urmând să fie supuse aprobării liderilor statelor UE la summitul din 24-25 septembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.