StiripesurseJustiţiePA anunță despre terminarea urmăririi penale în privința deputatului transfug Irina...

PA anunță despre terminarea urmăririi penale în privința deputatului transfug Irina Lozovan

Publicat:

Procuratura Anticorupție anunță despre terminarea urmăririi penale în privința deputatului transfug Irina Lozovan și a soțului acesteia, Pavel Gîrleanu, care sunt învinuiți de acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, procurorii au constatat că Irina Lozovan, fiind deputat în Parlament și membru al Biroului Politic al partidului „Renaștere”, prin înțelegere prealabilă cu soțul ei și alte persoane din conducerea „Renaștere”, a acceptat cu bună știință finanțarea formațiunii din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor.

Citeşte şi: Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital – Stiripesurse.md

Procurorii menționează că din motiv că Partidului „Șor” a fost declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale din data de 19 iunie, Ilan Șor, având scopul menținerii controlului asupra unor procese politice, electorale, sociale din R. Moldova, a oferit membrului Biroului Politic al partidului „Renaștere”, Irina Lozovan, bani pentru identificarea cât mai multor primari și consilieri locali, pe care să-i convingă să adere la partidul „Renaștere”.

În scopul indicat, învinuita a încercat să recruteze primarul orașului Ocnița, promițând-ui un milion de lei personal și alți un milion de lei, alocați Primăriei pentru a fi utilizați la dezvoltarea infrastructurii orașului Ocnița, în vederea fortificării poziției electorale a partidului „Renaștere”.


Deși, primarul orașului Ocnița a refuzat propunerea, Irina Lozovan și soțul acesteia au continuat acțiunile de convingere, transmițând-ui primului suma de 30.000 de dolari, bani ridicați de către soțul Irinei Lozovan, de la sediul partidului „Renaștere”, care proveneau de la grupul criminal organizat, condus de Ilan Șor.

Citeşte şi: Ce se mai aude despre televiziunile suspendate ale lui Șor și Plahotniuc

Astfel, pe 21 septembrie, deputații din Parlamentul Republicii Moldova au aprobat cererea procurorului general interimar privind ridicarea imunității Irinei Lozovan, lipsind-o de imunitate parlamentară.

La această etapă, urmează să fie prezentate materialele cauzei penale învinuiților și avocaților acestora, să fie soluționate cererile și demersurile acestora, iar ulterior cauza penală să fie expediată în instanța de judecată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Republica Moldova și Germania facilitează recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Începând cu 17 iulie, Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine (Convenția privind Apostila) se aplică...

Sute de plante de cânepă au fost descoperite la Botanica, Buiucani și Râșcani

Polițiștii din sectoarele Botanica, Buiucani și Râșcani au depistat și ridicat sute de plante de cânepă cultivate pe terenuri și în curți din raza...

Mai multe proceduri din Justiţie vor intra în era digitală

Guvernul a aprobat un proiect de lege care extinde utilizarea instrumentelor digitale în activitatea instanțelor de judecată. Documentul prevede desfășurarea în format electronic a...

Moldovenii vor avea mai multe drepturi în procesul decizional

Guvernul a aprobat un proiect de lege care instituie un nou cadru privind participarea publică în procesul decizional. Potrivit autorităților, inițiativa urmărește să sporească...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.